RSS

Arhive pe etichete: nemira

Sfarsitul copilariei – Arthur C Clarke

Sfarsitul copilariei

Nu stiu despre voi, dar eu nu am mai citit nimic de domnul Arthur pana sa pun mana pe „Sfarsitul copilariei”. Nu mai tin minte cu ce ocazie am cumparat-o, dar vrand sa fac o pauza de la seria „Sword of truth” a lui Goodkind, am citit descrierea de pe spate (din nou 🙂 ) si m-am apucat curioasa sa o citesc. Si curioasa am tot ramas pe parcursul intregii carti, caci extraterestrii care poposesc intr-o buna zi pe Pamant – overlorzii cum ii numeste omenirea – sunt plini de mister. De la infatisare la adevaratul lor scop, cartea ridica o multime de intrebari carora le vei afla raspunsul o data cu restul omenirii, nu mai devreme! Caci nu poti cunoaste decat daca esti pregatit pentru ceea ce vei afla…

Overlorzii aduc pacea pe Pamant, si astfel oamenii ating utopia de mult visata. Fiecare e liber sa faca ce vrea, sa isi urmeze pasiunile, caci banii nu mai sunt o problema. Ei continua insa sa monitorizeze omenirea, ca pe un exponat rar intr-un muzeu, studiindu-l indeaproape si incercand sa inteleaga. Insa adevaratul scop al overlorzilor este acela de a „mosi” omenirea spre un alt nivel existential.

Pe langa faptul ca am fost urnita de o dorinta continua de a afla de ce? cine sunt? ce se intampla? cum arata planeta acestor fiinte?, cartea mi-a placut pentru ca ridica probleme cu care omenirea inca se confrunta, insa rezolvarea lor e una la care nu ne-am gandi, sau am considera-o putin „trasa de par”.

De ce? Pentru ca titlul vorbeste despre sfarsitul copilariei omului ca civilizatie si ca individ. Caci planul de existenta catre care toate religiile aspira, intr-un mod mai mult sau putin evident, este contopirea cu Creatorul, aderarea la un fel de Constiinta Universala. Constiinta care, in cartea lui Clarke, desi misterioasa si rareori pomenita, pare la fel de dornica de contopire ca si omul si la fel de avida de cunoastere ca si acesta.

 

Recomandata? Foarte! 🙂

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iunie 26, 2014 în carti, Uncategorized

 

Etichete: , ,

Floarea de loldilal – Ana-Veronica Mircea

Floarea-de-loldilal-Ana-Veronica-MirceaNu mai citisem demult o carte de un autor roman. De o autoare romanca, cu atat mai putin. „Floarea de loldilal” a ajuns in posesia mea la unul din targurile Gaudeamus si si-a asteptat cumintica randul. Am inceput sa o citesc asteptandu-ma sa fiu dezamagita. Ceea ce a urmat mi-a depasit uimitor de mult asteptarile. Sper ca doamna Ana-Veronica sa continue sa mai scrie si sa ne arate ca romanii pot sa scrie si pot sa o faca chiar foarte bine :).
Cartea este o colectie de povestiri, majoritatea SF, insa cateva au tente fantasy (basm romanesc). Am intalnit idei originale (cel putin din punctul meu de vedere, nu uitati ca nu citesc chiar atat de mult SF 🙂 ) – ca inchisorile (n-1)-dimensionale, unde detinutii sunt trecuti la dimensiuni mai mici decat cele in care traiesc (bidimensional, 1-dimensional etc). Se abordeaza si ideea timpului si cum o modificare, oricat de mica, poate schimba cursul timpului in moduri neasteptate.
Ana-Veronica scrie frumos, cursiv, amuzant si usor ironic. Cartea am citit-o repede-repede. Nu numai pentru ca nu este foarte groasa, dar si pentru ca povestile imi placeau mult prea mult.
„Paradisul barbatilor” deschide cartea. Este povestea unui barbat care pleaca pe o alta planeta unde, din cauza unor mutatii ADN, se nasc aproape exclusiv fete, de aceea acestia trebuie sa importe barbati de pe alte planete. Insa nimic nu e asa simplu si frumos precum pare. Barbatul trebuie sa se supuna legilor locale, al numarului minim de sotii si trebuie sa aiba grija de toate. Iar o familie cu zeci de soacre nu poate fi linistita, nu-i asa? 🙂
Preferatele mele au fost „Slujba temporara” – pentru sfarsitul tulburator si implicatiile morale.
„Scrisoarea lui Zwiat” pentru ca a potretizat perfect o lume unde nu mai exista pareri si ganduri private.
„Sfinte Dumnezeule!” – pentru umor :).
„Clocitorul Josh” – sunt sigura ca stiu o varianta a povestii acesteia de undeva. Insa nici acum nu mi-am adus aminte de unde. 🙂
„Izvoditorul” – mi-a adus aminte de povestea lui Cthulthu.
De fapt, cu cat ma gandesc mai mult, cu atat mai adaug pe lista. Luati-o si cititi-o pentru ca merita! 🙂

 
Un comentariu

Scris de pe Septembrie 28, 2013 în carti

 

Etichete: , , ,

Bestiile ataca (Scoala de Vrajitorie #3) – E. Rose Sabin

Bestiile atacaUltimul volum al seriei incheie intamplarile incepute in primul volum si incheie o poveste de dragoste pe care o vazusem infiripandu-se in volumul 2.
Personaje principale aici sunt Rehanne si Gray, pe care ii cunoscusem in primul volum. Gray este unul din cei care a fost furat de catre Femeile Teribile, in timp ce pe Rehanne o stim datorita talentului sau de a face vraji, dar pe care l-a mostenit de la bunica sa.
Crime oribile au loc in scoala si se cauta un vinovat. Directoarea, alaturi de Veronica si Tria (care devine, ce credeti, ajutorul femeii de serviciu 🙂 ) dau o mana de ajutor, insa, asa cum ne-au obisnuit, evita sa intervina prea mult. Acesta ar fi un lucru care m-a deranjat atat in prima carte, cat si acum. Se incearca justificarea acestui comportament – „Datatorul de putere” supune la incercari dupa cum stie, cu un motiv, cu siguranta! Insa nu se insista asupra acestui lucru.
Din nou am fost surprinsa de inventivitatea scriitoarei, de prezenta numeroaselor talente ale elevilor. Se incearca din nou introducerea unor concepte mai complexe – existenta multiplelor planuri, extinse atat pe plan temporal cat si spatial. Ce-i drept, cea mai atractiva idee din trilogie mi s-a parut modul in care Scoala era mereu un mister, asemanator Hogwarts oarecum. Insa, spre deosebire de aceasta, unde existau intr-adevar multe coridoare si camere secrete, care erau insa accesibile majoritatii, Scoala de Vrajitorie a lui Sabin pare sa aiba constiinta proprie. Numeroasele ei camere si etaje se dezvaluie cu atat mai mult cu cat elevii progreseaza si ating noi nivele ale puterii.

Sfarsitul nu a fost chiar pe placul meu, poate pentru ca nu a fost idilic, desi innoada firele lasate dezlegate (loose ends – see what I did there? ). Nu ma pot plange, nu voi ramane cu intrebari fara raspuns si nici cu dorinta de nestavilit de a citi inca ceva din acest Univers. Sabin face o treaba destul de buna, dar nu te face sa indragesti vreun personaj in mod particular (poate doar unul din ele – Veronica, desi am si aici rezerve 🙂 ).

All in all, a fost o trilogie pe care nu imi pare rau ca am citit-o, cu ocazionale rasturnari de situatie si momente pline de actiune. Perfecta pentru zilele de vara, daca vreti sa va amintiti de zilele lipsite de griji ale copilariei si adolescentei.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Septembrie 7, 2013 în carti

 

Etichete: , , , , ,

Puteri Periculoase (Scoala de Vrajitorie #2) – E. Rose Sabin

Puteri periculoaseIn cel de-al doilea volum al trilogiei „Scoala de Vrajitorie”, aflam mai multe despre scoala Lesley Simonton si de ce a luat ea nastere. Printre protagonisti se numara chiar Lesley, alaturi de cel mai bun prieten al sau, Trevor, care pleaca impreuna sa isi descopere puterile in Comunitatea celor cu darul magiei, aflata in Port-Of-Lords. O data ajunsi acolo, necazurile incep. Cei doi, cu Trevor in frunte, sunt neglijenti si se lasa usor pacaliti chiar din gara (cam cum se intampla si in zilele noastre de altfel). Sunt drogati si jefuiti, insa au noroc sa nimereasca in casa unei vrajitoare foarte pricepute, al carei nume e posibil sa vi se para cunoscut – Veronica.
Desi destul de infantila in numeroase ocazii si lasandu-mi din nou impresia ca scriitoarea se grabeste in actiune, se grabeste sa ii omoare pe toti (much like our beloved George Martin) etc, cartea e o lectura interesanta si palpitanta. Desigur, tinerii au incredere in toata lumea, mai putin in cine trebuie. Dar asta e, din nou, aproape ca in zilele noastre 🙂
Veronica e personajul meu preferat din carte (si probabil din toata trilogia). E calma, are puteri nemasurate (e Adepta!) si duce pana la urma actiune la BUN sfarsit. Desi cineva va fi sacrificat in final, trebuie sa ne multumim cu ideea ca alegerea a fost a lui.
Nu voi spune mai multe, deoarece e usor sa stric surpriza vorbind despre o carte asa scurta, insa o recomand, la fel ca si pe prima – lectura usoara, care va duce usor cu gandul la Harry Potter, desi nu sunt la fel de complexe si nici pe departe la fel de amuzante.

 
2 comentarii

Scris de pe Septembrie 1, 2013 în carti

 

Etichete: , , ,

Scoala de Vrajitorie – E. Rose Sabin (cu minor spoilers)

aNu strambati din nas va rog :). Desi cartea pica in categoria young adult (desi eu credeam ca e mai degraba fantasy for kids sau ceva de genul), are niste elemente surprinzator de complexe. De la vraji care duc la dedublarea eului pana la pacturi cu fiinte malefice, cartea are de toate. Actiunea se desfasoara pe parcursul a 300 de pagini si poate de aceea scriitoarea face introducerea cat de poate de repede si apoi intra direct in actiune (pe scurt – Tria este o fata cu har care ajunge la o scoala pentru cei asemenea ei. Insa ce gaseste acolo o dezamageste profund). Eu cred ca m-am dezobisnuit ca actiunea sa inceapa repede. „Ceasloavele” pe care le citesc de obicei se „intampla” mai incet.
Un pic tras de par mi se pare si modul in care directoarea scolii se ocupa de niste studenti nastrusnici. Si aici ma refer ca nu se ocupa deloc, o lasa pe Tria, saracuta, studenta in anul I. Tria va ajunge in lumi paralele, se va imprieteni cu persoane cu o multitudine de haruri – metamorfoza, vindecare – si se va indragosti.
Actiunea ia o intorsatura mai intunecata spre sfarsitul cartii, culminand cu moartea protagonistei. There’s a catch here, nu e chiar major spoiler :).
Ciudat mi s-a parut si faptul ca scriitoarea pare ca nu a mai intentionat sa scrie alta carte in aceasta serie. Intr-un singur an, Tria absolva scoala si ajunge la ultimul nivel de constientizare a puterii – magicul numar sapte (7).
E o carte light, de citit in vacanta de vara. E palpitanta si scrisa frumos (si tradusa asemeni). Cuvintele curg natural, dandu-mi impresia de o carte buna, chiar daca aceasta nu exceleaza la capitolul introducere si incheiere :).
O recomand ca o pauza de la carti mai serioase. Sabin atinge niste lucruri destul de interesante si complexe, dar le da o nota mai pozitiva, chiar si asa. Nu trebuie sa uitam cine este publicul tinta!
I enjoyed it, pe scurt, iar acum mai am un picut si termin si urmatoarea carte din serie. Va tin la curent!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe August 18, 2013 în carti

 

Etichete: , , ,

Foc in adanc – Vernor Vinge

De „Foc in Adanc” m-am apucat la recomandarea unui prieten, care mi-o descrisese nu altfel decat „geniala”.
Nu mai citisem nimic de Vinge, dar din cate am inteles, omul este foarte apreciat printre cei ce gusta SF-ul si tot el a facut predictia „Within thirty years, we will have the technological means to create superhuman intelligence. Shortly after, the human era will be ended.” (1993). Inca 10 ani, daca e sa ne luam dupa domnul Vinge. Desi ideea singularitatii tehnologice mi se pare fascinanta, nu e momentul sa vorbim despre ea :).

„Foc in Adanc” vorbeste despre un experiment al omenirii „gone terribly wrong”, care reuseste sa trezeasca o Aberatie, o superinteligenta care e capabila sa distruga intregi universuri dintr-o singura suflare. O data trezita, Aberatia (in engleza „Blight”) incearca sa distruga „anti-aberatia” (caci trebuie sa existe si asa ceva, nu-i asa?) aflata pe una din navele oamenilor experimentalisti mentionati mai sus. Ceea ce nu stie ea este ca nava pe care a lasat-o sa scape contine ceva de temut.

O data ce avem privirea de ansamblu a intrigii, incepem sa cunoastem cate un pic din universul lui Vinge si cateva din personajele acestuia. Trebuie sa va pregatiti un pic sa „wrap your heads around this universe”, ca este un pic diferit de ceea ce stim noi – but it could happen. Universul este impartit in mai multe „zone de gandire”, concentrice – o zona care nu poate sustine nici o forma de viata, Zona Lenta, zona de Dincolo (nu mai stiu exact traducerea aici) si Transcendentul. Fiecare zona sustine forme din ce in ce mai avansate de viata si tehnologie. In zona Lenta, zona unde putem presupune ca ne aflam si Pamantul azi, nu poate sustine viteze mai mari de viteza luminii..si multe alte tehnologii la care nu putem visa.
Tot in zona lenta facem cunostinta cu ceea ce mi s-a parut cel mai interesant concept al romanului – Stiletele, o rasa unde o minte (persoana) este formata dintr-un grup de mai multi indivizi (biologic vorbind – adica corpuri separate, o singura minte – un fel de haita, daca vreti). Sunt descrisi ca niste caini care stau in 2 picioare, foarte stransi unul langa celalalt. Interesant este ca acestia, desi pot comunica ca si noi, emitand sunete cu ajutorul gurii, pot comunica si telepatic, iar apropierea mai multor haite poate duce la pierderea concentrarii, printre altele. Un astfel de invivid-haita isi poate perpetua mintea pe parcursul multor generatii, deoarece desi invidivizii care il formeaza pot muri, sufletul (mintea, amintirile cum vreti voi) ramane ancorat in ceilalti supravietuitori.

Stiletele au un rol important in poveste, iar razboiul lor intern este cat pe ce sa distruga un Univers intreg.
Adaugam aici niste fiinte asemanate cu flori in ghiveci, pe care eu le-am indragit nespus, cativa oameni din colonii (2 + 2 la numar, nu mai multi) care se inhama impreuna la distrugerea Aberatiei si ai un roman pe cinste.
Daca ar fi sa ii dau o nota, i-as da un 3.5/5. Nu pentru ca nu mi-a placut, ci pentru ca m-a prins mai greu. Cum am mai zis, eu inclin spre fantasy, si tot incerc sa ies din „my comfort zone”, incetisor, incetisor.
Cu toate ca Vinge ar fi avut cum sa ne plictiseasca cu detalii tehnice, a ales sa nu faca asta si cred ca merita multumirile noastre. Nu a trebuit sa stau sa pricep lucruri prea complexe de fizica. Pe de alta parte, numai conceptul de Zone de gandire e destul de complicat o data ce incepi sa despici firul in patru, asa ca aceasta lipsa a detaliilor a fost binevenita.

Nemira a publicat si continuarea romanului, de care nu m-am apucat inca, pentru ca simteam nevoia de o pauza. Urmatoarea mea alegere a fost „Aleph” a lui Paulo Coelho, pe care am citit-o repede si usor. Poate ca o sa scriu si despre ea in viitorul apropiat.

Concluzia, pentru iubitorii de SF, cred ca este un must. Pentru restul, care nu stiu cu ce se mananca SF-ul, e o buna degustare a acestui gen, desi cum am mai zis, cred ca alegerea perfecta pentru asta este mai degraba Dan Simmons.
Eu v-o recomand. Pentru ca mi-a placut, dar nu m-am indragostit iremediabil.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iulie 21, 2013 în carti

 

Etichete: , ,

Trilogia Farseer – Robin Hobb

Ultima serie fantasy pe care am reusit sa o citesc a fost, uimitor, doar o trilogie! Pe numele ei, trilogia Farseer, de Robin Hobb, publicata de Nemira.
Trebuie sa recunosc, mi-a fost greu sa citesc prima carte. Si mai greu mi-a fost sa cred ca o sa ajung sa le termin pe toate. Dar pentru ca inima nu ma lasa niciodata sa las neterminata o carte inceputa, m-am incapatanat putin si am reusit sa trec cu bine de prima jumatate a cartii. De acolo, aproape ca a inceput sa imi placa. Ultimele capitole le-am citit pe nerasuflate si am apreciat (nu o data) situatiile limita la care au fost supuse personajele si cum au reusit sa treaca peste ele. Incepand cu volumul doi, Hobb pare ca a descoperit de fapt cum trebuie scrisa o carte, pentru ca intamplarile prin care trece personajul principal – Fitz – m-au lasat deseori cu dorinta sa mai citesc „doar urmatorul capitol”.
Ultimul volum insa l-am citit asa cum nu mai citisem o carte demult. Repede, in 3 zile. Poate si pentru ca am avut timpul necesar – am fost acasa, de Paste – dar mi-a placut la nebunie. Nu imi mai venea sa las cartea din mana si elementele fantasy aparute pe ultima suta de metri – care inainte fusesera doar zvonuri din manuscrise vechi – au fost binevenite. Deznodamantul a fost unul „bittersweet”. Nu a fost happy endingul pe care il doream, pentru ca povestea a fost, in principiu, una despre sacrificiu, datorie si loialitate.

Dar despre ce tot vorbesc? O sa incerc sa va trezesc interesul fara spoilere, pentru ca nu se cuvine 😀

Personajul principal este FitzChivalry, baiatul bastard al lui Chivalry, mostenitorul tronului celor Sase Regate. Cand mama acestuia se hotaraste sa renunte la el si sa il dea pe mana familiei regale, primul om pe care il cunoaste baiatul este mana dreapta a tatalui sau, Burrich, care ii va deveni mentor si prieten de-a lungul povestii.
Tatal sau renunta la mostenirea tronului si pleaca sa traiasca alaturi de sotia sa, Lady Patience. Insa in urma unei intamplari nefericite, Chivalry moare.

Urmatorul mostenitor al tronului este Verity, al doilea fiu al regelui Shrewd, print pe care Fitz il va iubi si sluji, facand pentru el lucruri de neinchipuit, incercand sa il apere de ura fratelui sau mai mic, Regal.

Fitz este recunoscut de catre bunicul sau, Shrewd, care se ocupa indeaproape de educatia sa, asteptand in schimb devotamentul sau, numindu-l „omul regelui”. El invata sa scrie, sa citeasca, sa se lupte cu sabia si pe ascuns, sa devina asasin.

Insa Fitz nu este un baiat obisnuit. El este inzestrat cu Mestesugul, ca toti cei din neamul Farseer, puterea de a comunica cu altii telepatic si de a le influenta gandirea. Puterea Mestesugului poate fi uriasa, putand provoca dureri ingrozitoare si chiar moartea. Si tot Fitz stapaneste, nestiutor, Harul, un tip de magie straveche, cu ajutorul careia poate comunica cu animalele si isi poate infrati inima si sufletul cu unul anume, pe viata.

De aici, intrigi, tradari, povesti de dragoste. Printul Regal face tot posibilul sa puna mana pe tron si isi tradeaza tatal si fratele in cele mai grele timpuri, deoarece Regatele sunt atacate de Pirati si nu sunt deloc pregatiti pentru ceea ce ii ameninta. Fitz face sacrificii uriase si il ajuta pe Verity sa duca la bun sfarsit chemarea Strabunilor. Ce implica insa acest lucru, va invit sa descoperiti 🙂

Cred ca personajul meu preferat a fost bufonul regelui, pentru ca desi reusim sa aflam cate ceva despre el, nu ii aflam vreodata numele, sau daca nu cumva, bufonul este, de fapt, o EA.

Recomand cartea iubitorilor de fantasy, insa va rog sa „aveti putintica rabdare”, promit ca devine interesant un pic mai tarziu 😀

 
2 comentarii

Scris de pe Mai 6, 2013 în carti

 

Etichete: , , , , ,