RSS

Arhive pe etichete: marion zimmer bradley

Strabunii Avalonului – Marion Zimmer Bradley & Diana L. Paxton

Dupa niste research facut pe wikipedia, am constatat ca seria Avalon a aparut intr-o ordine oarecum invers cronologica desfasurarii evenimentelor din carte. Drept urmare, dupa „Negurile”, care este prima scrisa, dar ultima relativ la timpul din carte, m-am apucat de Strabunii Avalonului, carte care descrie inceputurile cultului Zeitei Mame si despre intalnirea a doua civilizatii si unirea lor pe plan religios.
Stramosii Avalonului se pare ca veneau din Atlantida, pamant sfaramat de izbucnirea unui vulcan (prin „bunavointa” unei zeitati malefice). Insa nu toti locuitorii sai pier in timpul acestui dezastru, ci scapa plecand cu barcile spre alte meleaguri. In graba plecarii doi dintre preotii Atlantidei – Micail si Tiriki(un preot si o preoteasa) se pierd unul de altul, plecand pe vapoare diferite. Reintalnirea lor are loc pe un pamant sacru (unde este situat stonehenge-ul din ce ne da(u) de inteles autoar(ea)(ele)).
Cartea descrie viata celor doi si a comunitatilor cu care se intalnesc, despre cum invata sa se desprinda de tot ceea ce a insemnat viata lor de pana atunci – una a luxului de altfel. De-a lungul povestii am asteptat cu nerabdare reintalnirea celor doi, insa nu dau detalii. Un singur lucru ar merita mentionat, si anume legatura intre Tiriki – Micail si Igraine – Uther. In „Negurile” Igraine si Uther au un vis comun, cu ei fiind un preot si o preoteasa din vremuri apuse. Acestia sunt nimeni altii decat Tiriki si Micail, iar legatura si iubirea dintre cei doi explica pasiunea si iubirea ce o simt unul pentru altul ca Igraine si Uther. Din cate am inteles, tema reincarnarii este una preferata a lui Marion (si in „Sanctuarul” doua preotese par sa se fi intalnit si in alta viata).
Ca o comparatie, „Negurile” mi-a placut mai mult, desi in „Strabuni” se poate observa cu mult mai multa usurinta motivele fantasy. Cel mai mult mi-a placut istoria data Stonehenge-ului, despre care se afirma si in realitate ca ar si la intersectia mai multor campuri energetice foarte puternice si ca este o poarta care comunica cu o lume superioara pe plan spiritual.
Asadar, daca ti-a placut Negurile, nu ai cum (si de ce) sa o ratezi!

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe septembrie 27, 2010 în carti

 

Etichete: , , , , ,

Negurile – Marion Zimmer Bradley

Nu mai citisem pana acum carti dintr-o serie fantasy scrisa de o femeie (in afara de cunoscuta serie „Harry Potter”) si pot spune cu mana pe inima ca exista o mare diferenta. In „Negurile”, Bradley povesteste despre vremurile de legenda din timpul regelui Arthur, insa nu pune accentul pe lupte sau violenta, ci pe relatiile dintre personaje si rasaritul unei noi ere religioase – crestinismul. Povestea incepe cu tineretea mamei lui Arthur, nascuta pe taramurile ascunse de ceturi ale Avalonului. Continua, mai tarziu, cu incoronarea acestuia in timpul unui ritual sacru, casatoria sa cu frumoasa Guinevere si domnia alaturi de varul si cel mai bun prieten al sau, Sir Lancelot. Rolul principal ii apartine insa surorii lui Arthur, Morgaine, preoteasa a Zeitei, una din ultimele femei cu darul Viziunii, care incearca sa salveze credinta straveche si ritualurile pagane de crestinism si mai ales de preotii neinduplecati ai acestuia.
Cum nu pot spune ca stiam prea multe despre legenda arthuriana, cartile au fost un intreg izvor de cunostinte. Cel mai mult pot spune ca am apreciat aerul de fantasy calm, care mi-a dat o stare de melancolie de-a lungul intregii lecturi. Sunt 2 volume mari, cum sunt de obicei cele publicate de ed. Nemira, insa nu am simtit nici macar un moment ca as vrea sa se termine mai repede.
In volumul 2, cu precadere spre sfarsitul acestuia, sentimentul predominant este unul de remuscare si regret. Regretul trecerii timpului, al lucrurilor neduse la bun sfarsit, al greselilor ce nu mai pot fi reparate. Tocmai de aceea mi-a lasat in suflet amintirea unor vremuri trecute, in care eram copil si credeam in zane si in pitici, vremuri care s-au pierdut in negura timpului, asemeni Avalonului. Cu toate acestea, cartea se termina intr-o nota optimista, intr-un timp in care vechii zei se contopesc cu cei noi, iar pamanturile pasnice si magice ale druizilor se indeparteaza de o lume in continua schimbare.

Recomand aceste carti, cat si restul din seria „Avalon”, nu numai cititorilor de fantasy, pentru care va fi o schimbare binevenita, cat si pentru restul iubitorilor de carte, pe care ii va impresiona cu siguranta.

 
3 comentarii

Scris de pe august 9, 2010 în carti

 

Etichete: , , , ,