RSS

Arhive pe etichete: ganduri

Despre unele si altele

Uneori, simti cum se apropie o cotitura demna de luat in seama in viata ta. Te asteapta, iti face cu ochiul, te grabeste. Nu stii exact ce e, de unde vine si de unde pleaca, dar stii ca iti va schimba cursul vietii de atunci incolo. Ca te va scutura de praf, iti va intinde un zambet pe fata si eventual te va binecuvanta cu un sut in fund sa iti revii un pic.
Eu cred insa ca a mea cotitura e ca un fel de colt de cerc. Din ala de il faci pe calculator. Care de fapt nu e cerc, dar se vrea a fi. Asa pare. De la distanta, din avion. Sau daca ai fost destul de meticulos, nici cu lupa nu-l prinzi la inghesuiala.
Sau poate cotitura mea e de fapt un soi de drum serpuit la tara, prin papusoiul lui Creanga. Ma apara de necazuri, dar cam atat.
Culmea, ma gandesc eu, pandind cotitura, ar trebui sa fie un moment important, dar sus numita se face ca lipseste din fragmentul asta si imi face cu mana de la departare. Ne mutam cu totii intr-un apartament. Noi, care ne-am cunoscut din intamplare si am reusit cumva, chiar si dupa liceu, sa ne mentinem relatia pe linia de plutire. Nici nu ne-am chinuit prea tare, fie vorba intre noi. Dar nu il simt asa. Nu simt entuziasmul care sa mi se plimbe prin vene, nici asteptarea unor nopti fara somn in care vom sta si vom povesti. Pentru ca o mare parte din mine e sceptica. Acestei parti sceptice i-as spune sa se duca undeva unde nu bate soarele, dar degeaba ii zic, ca nu ma asculta. Partea mea sceptica sare insa cu o explicatie. Am avut o mica revelatie zilele astea din pura intamplare. Intamplarea face ca am citit ceva care m-a pus pe ganduri. Eram, cumva, direct implicata, desi sincer, n-aveam nici o treaba. Ei bine, aceasta intamplare mi-a scazut entuziasmul care si-asa se clatina pe picioare subtirele, ca vai de el, si l-a pus la pat. Knock-out, cum ar veni.
Concluzia este urmatoarea, dragii mei cititori (mai mult sau mai putin existenti): unele prietenii sunt cu fundatie buna, dar oricat de buna ar fi constructia, tot mai trebuie intretinuta. Altele sunt din material genetic, se reproduc singure si nu au nevoie de prea mult ajutor extern. Si mai sunt prieteniile care sunt facute din baloane cu heliu. Prietenia care pare mare si tare, dar e plina de aer si cuvinte goale.
Acest post are de-a face cu cineva. Cineva anume. Asta asa, ca fapt divers.

Reclame
 
Un comentariu

Scris de pe mai 3, 2012 în Ale mele

 

Etichete: , ,

Timpul trece prea repede. Se termina facultatea…Si asta ma face sa ma gandesc din nou ca…
Nu stiam acum un an sau 2 unde voi fi, ce voi face si unde voi lucra. Ca voi fi angajata in 3 locuri diferite inainte sa termin facultatea. Ca unele persoane pe care le-am cunoscut intamplator imi vor influenta viata si imi vor intra incet dar sigur in suflet…
Ca unele greseli le recunosti dupa mult timp dupa ce le-ai facut.
Ca desi regretele nu isi au niciodata rostul, e inevitabil sa le ai.
Ca exista un timp potrivit pentru orice si daca ai facut o greseala pe care o poti repara, poate ca doar atunci esti pregatit pentru tot ce implica o schimbare.
Ca a da o a doua sansa nu e o dovada de slabiciune si vei intelege asta cand o vei trai pe pielea ta.
Ca unii oameni te pot surprinde neasteptat de placut, daca reusesti sa ignori piticii din propriul cap.
Ca sa o iei razna e ok, iar sa recunosti asta este minunat.
Ca ai tot dreptul sa razi, sa nu dormi, sa dormi o zi intreaga. Sa te stresezi, sa stai degeaba, sa iesi sa dansezi, sa cunosti oameni si sa uiti cum ii cheama.
Ca trebuie sa intelegi ca timpul curge intr-o singura directie si uneori, rareori, se opreste in loc si te lasa sa te bucuri de … tot.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe aprilie 19, 2011 în Ale mele, Studentie

 

Etichete: , , ,

Primavara…

A venit primavara. Atat de repede si la fel de capricioasa ca intotdeauna. De ce primavara, desi este anotimpul reinnoirii, ma face uneori atat de melancolica?
Soarele ma face sa imi amintesc de vremuri in care puteam sta afara, nefacand nimic, fara sa am remuscari. Imi aduce aminte de vremuri cand nu eram toti imprastiati prin tara si ne trebuia o jumatate de ora sa ne putem intalni, nu o jumatate de an.
Ne chinuim mereu sa tinem legatura, sa pastram ceva constant in vietile noastre. Insa nu reusim. Pentru ca mai devreme sau mai tarziu, totul se schimba.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe martie 19, 2011 în Ale mele

 

Etichete: , ,

New year all over again…

Nu am mai scris de aproape o luna. Nu pentru ca nu as fi vrut, ci pentru ca nu am stiut ce. Zilele s-au scurs una dupa alta, ca apoi sa vina dulcea leneveala de Craciun si sa treaca ca si cum doar am auzit de el, insa s-a intamplat cand eu nu eram acolo.
Asa ca, la inceput de an, imi doresc numai fericire si alegeri bune. O sesiune mai fericita ca restul si un loc de munca care sa ma faca miliardara in primul an, ca apoi sa ma retrag fericita intr-o casa pe malul oceanului. Unde o sa ma trezesc privind rasaritul si o sa scriu cea mai frumoasa carte scrisa vreodata.
Imi doresc sa am parte de iubire si de zambete si de intamplari neasteptate. De nopti linistite cu cantec de greieri si petreceri fara sfarsit.
Va doresc tot ce e mai bun. Aveti grija ce va doriti, caci s-ar putea sa nu fie ceea ce aveti nevoie…si nu uitati sa visati!
Happy new year!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe ianuarie 3, 2011 în Ale mele

 

Etichete: , , ,

Sunt…

…confuza. Serios.

 
Un comentariu

Scris de pe octombrie 26, 2010 în Scurt-metraje

 

Etichete: , ,

Este ora 2…

(omu negru n-a venit)
Afara adie vantul, lucru rar prin capitala. Si in fata caminului, si de jur imprejur sunt plantati multi multi tei. Asa ca miroase a vacanta…iar eu vreau acasa. Vreau intr-un timp in care stateam pe banca in fata blocului sau ne jucam ascunsa pana noaptea tarziu. Miroase a copilarie, si a 13 ani de scoala care nu se mai intorc, a 13 vacante. Miroase a mare, a somn, a pierdut vremea. Aproape ma doare trecerea timpului.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe iunie 15, 2010 în Ale mele

 

Etichete: , ,

[In loc de Titlu]

Vroiam sa scriu ceva minunat, dar nu mai am ce. Ma simt fericita. E sentimentul ala de gol in stomac pe care il ai cand esti truly happy. Nu stiu cum, dar asa ma simt. In orice moment. E perrrrfect.

 
8 comentarii

Scris de pe ianuarie 23, 2010 în Alice in Tara Minunilor, Scurt-metraje

 

Etichete: , , , ,