RSS

Arhive pe etichete: fantasy

Trilogia Farseer – Robin Hobb

Ultima serie fantasy pe care am reusit sa o citesc a fost, uimitor, doar o trilogie! Pe numele ei, trilogia Farseer, de Robin Hobb, publicata de Nemira.
Trebuie sa recunosc, mi-a fost greu sa citesc prima carte. Si mai greu mi-a fost sa cred ca o sa ajung sa le termin pe toate. Dar pentru ca inima nu ma lasa niciodata sa las neterminata o carte inceputa, m-am incapatanat putin si am reusit sa trec cu bine de prima jumatate a cartii. De acolo, aproape ca a inceput sa imi placa. Ultimele capitole le-am citit pe nerasuflate si am apreciat (nu o data) situatiile limita la care au fost supuse personajele si cum au reusit sa treaca peste ele. Incepand cu volumul doi, Hobb pare ca a descoperit de fapt cum trebuie scrisa o carte, pentru ca intamplarile prin care trece personajul principal – Fitz – m-au lasat deseori cu dorinta sa mai citesc „doar urmatorul capitol”.
Ultimul volum insa l-am citit asa cum nu mai citisem o carte demult. Repede, in 3 zile. Poate si pentru ca am avut timpul necesar – am fost acasa, de Paste – dar mi-a placut la nebunie. Nu imi mai venea sa las cartea din mana si elementele fantasy aparute pe ultima suta de metri – care inainte fusesera doar zvonuri din manuscrise vechi – au fost binevenite. Deznodamantul a fost unul „bittersweet”. Nu a fost happy endingul pe care il doream, pentru ca povestea a fost, in principiu, una despre sacrificiu, datorie si loialitate.

Dar despre ce tot vorbesc? O sa incerc sa va trezesc interesul fara spoilere, pentru ca nu se cuvine 😀

Personajul principal este FitzChivalry, baiatul bastard al lui Chivalry, mostenitorul tronului celor Sase Regate. Cand mama acestuia se hotaraste sa renunte la el si sa il dea pe mana familiei regale, primul om pe care il cunoaste baiatul este mana dreapta a tatalui sau, Burrich, care ii va deveni mentor si prieten de-a lungul povestii.
Tatal sau renunta la mostenirea tronului si pleaca sa traiasca alaturi de sotia sa, Lady Patience. Insa in urma unei intamplari nefericite, Chivalry moare.

Urmatorul mostenitor al tronului este Verity, al doilea fiu al regelui Shrewd, print pe care Fitz il va iubi si sluji, facand pentru el lucruri de neinchipuit, incercand sa il apere de ura fratelui sau mai mic, Regal.

Fitz este recunoscut de catre bunicul sau, Shrewd, care se ocupa indeaproape de educatia sa, asteptand in schimb devotamentul sau, numindu-l „omul regelui”. El invata sa scrie, sa citeasca, sa se lupte cu sabia si pe ascuns, sa devina asasin.

Insa Fitz nu este un baiat obisnuit. El este inzestrat cu Mestesugul, ca toti cei din neamul Farseer, puterea de a comunica cu altii telepatic si de a le influenta gandirea. Puterea Mestesugului poate fi uriasa, putand provoca dureri ingrozitoare si chiar moartea. Si tot Fitz stapaneste, nestiutor, Harul, un tip de magie straveche, cu ajutorul careia poate comunica cu animalele si isi poate infrati inima si sufletul cu unul anume, pe viata.

De aici, intrigi, tradari, povesti de dragoste. Printul Regal face tot posibilul sa puna mana pe tron si isi tradeaza tatal si fratele in cele mai grele timpuri, deoarece Regatele sunt atacate de Pirati si nu sunt deloc pregatiti pentru ceea ce ii ameninta. Fitz face sacrificii uriase si il ajuta pe Verity sa duca la bun sfarsit chemarea Strabunilor. Ce implica insa acest lucru, va invit sa descoperiti 🙂

Cred ca personajul meu preferat a fost bufonul regelui, pentru ca desi reusim sa aflam cate ceva despre el, nu ii aflam vreodata numele, sau daca nu cumva, bufonul este, de fapt, o EA.

Recomand cartea iubitorilor de fantasy, insa va rog sa „aveti putintica rabdare”, promit ca devine interesant un pic mai tarziu 😀

Reclame
 
2 comentarii

Scris de pe mai 6, 2013 în carti

 

Etichete: , , , , ,

Amber – Roger Zelazny

Amber Ma tot chinui de ceva vreme sa scriu despre ultima serie fantasy pe care am citit-o. Cartile au fost traduse de catre editura Tritonic si sunt in numar de 10. Acum, nu trebuie sa va speriati, ca sunt scurte-scurtute si se citesc destul de usor. Nu pot spune ca mi-au placut la nebunie. Poate nu au fost chiar tipul de fantasy pe care il gust eu. Poate era modul de a povesti, pentru ca ideea in sine a cartilor mi s-a parut geniala. Au fost insa si momente in care m-a prins si abia asteptam sa vad ce urmeaza.
Amber este o lume, lumea „adevarata”, in care domneste Ordinea. Locuitorii ei, in special cei de sange albastru, traiesc mii de ani pamanteni si au fiecare un anumit tip de putere. Povestea se invarte in jurul tronului din Amber si a lumii sale antagoniste, de la Curtile Haosului. Regele curent al Amberului are multi urmasi, care se aliaza in fel si chip unul impotriva celuilalt pentru a ajunge la tron. In primele volume povestea este spusa din perspectiva unuia din printi, Corwin, care se trezeste fara sa isi aduca aminte mai nimic intr-un spital de pe Pamant si fuge de acolo la una din surorile sale. In unul din volumele urmatoare Corwin dispare si ii ia locul fiul sau, Merlin, care este crescut de catre mama sa in Curtile Haosului.
Fiecare din aceste lumi are 2 entitati, in Amber – Modelul, iar in Curtile Haosului – Logrusul, aflate din timpuri stravechi in conflict. Pentru ca cineva sa isi demonstreze sangele regal, trebuie sa „traverseze” aceste entitati si sa supravietuiasca.
In urma unei lupte cu fratele sau, Brand, care doreste distrugerea Amberului, Corwin construieste un al 3-lea „model” care este neutru si care va lupta pentru echilibrul dintre cele doua.
Interesanta este abordarea lumilor paralele, pe care amberitii le pot traversa modificand usor realitatea, pentru a ajunge intr-un final in locul pe care ti-l doresti; acest tip de calatorie se numeste „mers prin umbra”. Una din umbrele dragi amberitilor este, desigur, Pamantul. Insa exista multe alte Umbre ciudate, din ce in ce mai haotice si instabile, lucru direct proportional cu distanta de care se afla de Amber si Model.
Cartile sunt si usor filosofice, insa merita citite, macar pentru ideile noi aduse in fantasy. Probabil ca trebuia sa le citesc mai compact – nu cateva pagini rasfirat, ca sa le inteleg cum trebuie…si sa ma pot bucura de ele in plin :).
Volumele le gasiti la Tritonic – http://tritonic.ro/autor-Roger%20Zelazny.htm . (sunt ieftine si merita)

Spor la citit!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe iunie 20, 2012 în carti

 

Etichete: , , , ,

Un rezumat

Vroiam sa scriu despre 3 filme pe care le-am vazut si m-au incantat, insa timpul si probabil, de ce sa nu recunosc, si lenea m-au facut sa aman momentul.
Cum momentul a trecut..o sa incerc sa recuperez.

1. The Legend of The Guardians – The Owls of Ga’Hoole.

In primul rand sunt desene animate. 3D. In al doilea rand, sunt cu niste bufnite adorabile, care m-au facut sa oftez cate un „awww” de destul de multe ori pe parcursul filmului. De mentionat Kludd, care era un fel de bufnita cu ADHD:).
In al treilea rand, au un „Lords of the Rings” feeling, cu consacrata batalie dintre Bine si Rau, alaturi de o coloana sonora minunata si niste efecte speciale care m-au lasat muta de admiratie.
So…you know…feel your gizzard!

2. TRON

L-am vazut la IMAX. A fost superb. Cu o poveste Matrix asezonata cu Star Wars, pe principiul „robotii vor triumfa, dar macar primesti fata”, TRON este minunat nu pentru ca, la final, nu e decat o colectie de clisee care si-au schimbat culoarea parului si au trecut la colectia de toamna-iarna, ci pentru ca are efecte de-a dreptul „breathtaking”. Si pentru ca imi place actorul principal.
Ridica totusi niste probleme filosofice legate de Creator, ceea ce il mai scoate putin din…povestea al carei sfarsit oricum il stii. Plus ca are un final putin twisted. Putin am zis.

P.S. Ochiul meu nu mai vazuse IMAX pana acum si am ramas cu gura cascata de cand a aparut castelul Disney pe ecran. Deci da. Plus ca mi s-a parut amuzanta prezentarea uimitorului cinematograf inainte de inceperea filmului :).
Si mi-a placut cromatica :D.

3. Tangled

Basmul „Salaticai” de Fratii Grimm in editie revazuta si adaugita. Cu subtitrari. Incepe sa mi se faca friCA CA desenele o sa fie doar dublate prin cinematografe. Cel putin trailer-ele asa le difuzeaza. Si orele cu subtitrari sunt mai rare. Dar sa speram ca nu o sa fie cazul.
So. Tangled. Despre Rapunzel si parul ei fermecat. Acum, sincer sa spun, nu mai stiu despre ce era povestea in original, stiu doar ca in carte era o printesa schitata cu albastru, prinsa intr-un turn din care ii cadea un par fara sfarsit. Deci se prea poate ca ceea ce a povestit fillmul sa fie exact firul povestii.

Nevertheless, ceea ce am apreciat cel mai mult a fost umorul. Momentele de „canto” prin care treceau personajele m-au dus cu gandul la „The Little Mermaid”, pentru ca am fost pur si simplu fascinata de Ariel in tinerete:), vazuta in mica sala de cinematograf de acasa.
Si mi-a mai placut verdele din padure si luminile de deasupra lacului. Si de Maximus (care era un cal) si de Pascal (un cameleon periculos).

Le-as da tuturor cate un 10, cu mentiunea ca Bufnitele primesc si un „cu felicitari”.

 
2 comentarii

Scris de pe ianuarie 21, 2011 în filme

 

Etichete: , , , , , , ,

Zei marunti – Terry Pratchett

Mi-am dat seama ca desi Terry Pratchett este autorul meu favorit, alaturi de Robert Jordan si George R R Martin, si ca desi am citit f f f multe carti de el (vreo 20 cred pana acum) nu am facut recenzie nici uneia din ele. Asa ca m-am hotarat sa ii fac celei numite „Zei marunti” pentru ca e cea mai recent citita. Ce trebuie sa stiti despre Terry Pratchett este ca adora sa se joace CU – CUvintele, iar ceea ce este de apreciat este ca majoritatea sunt amuzante si traduse :D. Scrie fantasy umoristic si in multe din cartile sale ironizeaza un anumit aspect din lumea in care traim, pe care el o vede populata cu oameni prea plictisiti sa se mai bucure de ce este in jurul lor (Moartea – un personaj care apare in toate cartile, chiar daca pasager – spune intr-una din carti, si parafrazez „Gasesc oamenii fascinanti. Sunt capabili sa se plictiseasca intr-o lume plina de minuni”).
Toate cartile sale au actiunea desfasurata intr-o lume fictiva – Lumea Disc, care calatoreste prin Multivers pe spatele a 4 elefanti, care la randul lor stau pe o broasca testoasa (cred ca ceva de genul asta credeau si oamenii la un moment dat, cu singura diferenta ca in Lumea Disc e perfect adevarat).
Revenind la carte, dupa cum spune si titlul, subiectul sau principal sunt zeii. Zeii care iau nastere PENTRU CA oamenii cred in ei, ei neexistand inainte. Si despre un zeu care mai are un singur credincios adevarat, iar acesta nu e cel mai inteligent om din lume, desi o lume intreaga il proclama zeul unic si absolut (sounds familiar?). Nu vreau sa dezvalui mai multe, insa cartea acopera (ca mai toate cartile sale) anumite motive filozofice (apropo de asta, una din intrebarile din carte (puse de filozofi evident) este „Daca un copac cade intr-o padure si nu este nimeni sa il auda, acesta face zgomot?”) legate de religie si de indepartarea acesteia de la adevaratul sau scop. Exista si un fel de munte Olimp, cu zeii cei mai tari (de ex zeul tunetului) care traiesc in lux si se joaca (efectiv – intr-un joc) cu soarta oamenilor.
In gluma sau in serios, cartea satisface multe gusturi – cititorii de fantasy au de toate: magie si creaturi magice; cei inclinati spre reflectie – muuulte teme to ponder upon, cei in cautare de o carte amuzanta…what more can I say?
Asa ca cititi Terry Pratchett! Cartile le gasiti la RAO.
P.S. O alta carte pe care as recomanda-o de el este „Domnul cu coasa” – Reaper Man. 😀
Happy Reading!

 
4 comentarii

Scris de pe octombrie 27, 2010 în carti

 

Etichete: , , , ,

Strabunii Avalonului – Marion Zimmer Bradley & Diana L. Paxton

Dupa niste research facut pe wikipedia, am constatat ca seria Avalon a aparut intr-o ordine oarecum invers cronologica desfasurarii evenimentelor din carte. Drept urmare, dupa „Negurile”, care este prima scrisa, dar ultima relativ la timpul din carte, m-am apucat de Strabunii Avalonului, carte care descrie inceputurile cultului Zeitei Mame si despre intalnirea a doua civilizatii si unirea lor pe plan religios.
Stramosii Avalonului se pare ca veneau din Atlantida, pamant sfaramat de izbucnirea unui vulcan (prin „bunavointa” unei zeitati malefice). Insa nu toti locuitorii sai pier in timpul acestui dezastru, ci scapa plecand cu barcile spre alte meleaguri. In graba plecarii doi dintre preotii Atlantidei – Micail si Tiriki(un preot si o preoteasa) se pierd unul de altul, plecand pe vapoare diferite. Reintalnirea lor are loc pe un pamant sacru (unde este situat stonehenge-ul din ce ne da(u) de inteles autoar(ea)(ele)).
Cartea descrie viata celor doi si a comunitatilor cu care se intalnesc, despre cum invata sa se desprinda de tot ceea ce a insemnat viata lor de pana atunci – una a luxului de altfel. De-a lungul povestii am asteptat cu nerabdare reintalnirea celor doi, insa nu dau detalii. Un singur lucru ar merita mentionat, si anume legatura intre Tiriki – Micail si Igraine – Uther. In „Negurile” Igraine si Uther au un vis comun, cu ei fiind un preot si o preoteasa din vremuri apuse. Acestia sunt nimeni altii decat Tiriki si Micail, iar legatura si iubirea dintre cei doi explica pasiunea si iubirea ce o simt unul pentru altul ca Igraine si Uther. Din cate am inteles, tema reincarnarii este una preferata a lui Marion (si in „Sanctuarul” doua preotese par sa se fi intalnit si in alta viata).
Ca o comparatie, „Negurile” mi-a placut mai mult, desi in „Strabuni” se poate observa cu mult mai multa usurinta motivele fantasy. Cel mai mult mi-a placut istoria data Stonehenge-ului, despre care se afirma si in realitate ca ar si la intersectia mai multor campuri energetice foarte puternice si ca este o poarta care comunica cu o lume superioara pe plan spiritual.
Asadar, daca ti-a placut Negurile, nu ai cum (si de ce) sa o ratezi!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe septembrie 27, 2010 în carti

 

Etichete: , , , , ,

We cannot go back, that’s why is hard to choose – Mr nobody

Actiunea se intampla in februarie 2095. Domnul Nobody e ultimul muritor de pe pamant care va muri de batranete. Sau cel putin asta crezi la inceputul filmului.
Dupa ce sora mea mi-a aratat trailerul, abia asteptam sa ma uit la el. Nu, nu pentru ca joaca Jared Leto in el, desi recunosc ca „was a nice touch”, dar parea un film frumos, cum nu am mai vazut demult. Needless to say, nu am fost dezamagita, ba chiar mi-a depasit asteptarile.
In final, mi s-a parut un film despre iubire, sau despre toate iubirile pe care le-am fi putut trai, daca am fi facut o alta alegere undeva in timp, daca am fi avut curajul sa spunem ce simtim.
Povestea lui Nemo incepe dinainte ca acesta sa se fi nascut, intr-un loc unde toate sufletele bebelusilor asteapta sa isi aleaga parintii. Ideea unui narator copil mi s-a parut geniala, mai ales ca acesta avea un accent britanic care dadea scenelor si filmului in sine un farmec si mister aparte.
Scenele din viata lui Nemo se intretaie, si pe ici pe colo, poti gasi lucruri comune – unul ar fi frica de apa si inecul. Ideea in jurul careia se invarte filmul este aceea a alegerii, si cum indiferent ce alegere am facut, aceea este cea corecta. Nu am cuvinte sa descriu senzatia pe care o lasa filmul dupa ce se termina. Este una de confuzie, pentru ca desi pare ca lamureste tot puzzle-ul vietii lui Nemo, tot mai ramai cu intrebari fara raspuns. Este o senzatie care iti spune ca trebuie sa mai vezi filmul inca o data, acum cu o alta perspectiva asupra actiunii, poate poate o sa fie totul mai clar.
Cateva momente mi-au ramas insa in minte. Una este a unor biciclete plutind in spatiu, tot ce a mai ramas dintr-o nava de calatorie interplanetara. Ar mai fi documentarele filmate de Nemo, unde prezinta concepte cuantice – ca timpul (si teoria corzilor). Sunt imaginile din camera cu sufletele bebelusilor si Ingerii Tacerii. Si Nemo nestiind sa aleaga intre cei doi parinti ai sai. Pe langa asta, Nemo copil povestind cum si de ce a ajuns sa ploua intr-un moment anume, sau de ce i s-au rupt sireturile. Dar trebuie sa vedeti filmul ca sa intelegeti la ce ma refer. Asa ca….watch it!
„We cannot go back. That’s why is hard to choose. You have to make the right choice. As long as you don’t choose, everything remains possible.”

 
2 comentarii

Scris de pe august 28, 2010 în Alice in Tara Minunilor, filme

 

Etichete: , , , , ,

Iuresul sabiilor – George RR Martin

Iuresul Sabiilor

Nu stiu cum poti scrie o recenzie a unei asemenea carti. Actiunea ei depaseste cu mult orice povestire sau prezentare as putea schita. Iar multitudinea personajelor, specifica seriei de altfel, te copleseste, impreuna cu rasturnari de situatie cu totul neprevazute. Au fost momente in care l-am “urat” pe Martin pentru curajul sau de a se juca cu viata personajelor. Si in care l-am iubit, pentru modul de a gasi justificare personajelor “negative”, de a le umaniza si de a le oferi sansa sa se mantuiasca in ochii cititorului. Caci fiecare actiune a lor are in spate povesti mult mai tulburatoare de dragoste – indiferent daca pentru iubit/iubita sau pentru familie (sau amandoua) – decat simpla sete de sange.
Din nou, pe scena romanului apar si dispar personaje. Ce mi se pare fascinant este ca intotdeauna perspectiva lor pare cea prin care trebuie privite lucrurile. Martin te obliga sa ii intelegi personajele, sa empatizezi cu ele, sa le aprobi deciziile. Nu iarta pe nimeni si nu pare sa aiba mustrari de constiinta, desi uneori alterneaza marile infrangeri cu mici victorii.
Alternarea capitolelor nu face decat sa mareasca tensiunea. Ajunsesem la un moment dat cu mult prea multe intrebari fara raspuns si rasfoiam cartea pentru a vedea cat mai am pana aflu ce s-a intamplat.
Iarna se apropie cu pasi uriasi si o data cu ea creaturi ingrozitoare se nasc dincolo de Zid. E nevoie de eroi care sa il apere, iar acestia nu intarzie sa ia nastere, din locuri neasteptate.
Regi se nasc si mor, iar adevarata mostenitoare a tronului celor 7 Regate isi continua planul sau de razbunare si pleaca in cautarea unei armate demne de o regina.
“ Iuresul sabiilor” este o carte plina de razboi si urzeli. Plina de aliante incheiate in graba si tradari. In care dragostea e mistuitoare si impinge personajele la lucruri care ar fi condamnate pana si de cei mai ingaduitori dintre zei. In care fiii isi ucid parintii si parintii isi condamna fiii la moarte. Este o lupta continua, in care nu apuci sa iti tragi rasuflarea. In care citesti innebunit rand dupa rand, capitol dupa capitol, dorindu-ti ca agonia sa nu se sfarseasca niciodata. Pentru ca stii ca fiecare secunda te aduce mai aproape de inevitabilul gest al inchiderii cartii cu un oftat profund. Ii invidiez sincer pe toti cei care sunt abia la inceputul seriei si vor avea ocazia sa citeasca una dupa alta, cartile din serie aparute deja la editura Nemira. Asa ca daca n-ati facut-o deja, puneti mana si cititi!

Happy reading!

 
2 comentarii

Scris de pe august 9, 2010 în carti

 

Etichete: , , , , ,