RSS

Arhive pe etichete: cfr

Aventuri cu CFR – Continuare

Weekend-ul asta am fost acasa, pentru ca a fost ziua dragei mele surori (La multi ani sora!) si m-am gandit ca, fiind vara, ar fi mai bine sa iau „sageata” care vine de la Tulcea la intoarcere, pentru a evita potopul de oameni care se mutase la malul marii la sfarsit de saptamana. Insa socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, asa ca trenul a fost nu aglomerat, ci cu multe multe persoane inghesuite pe stramtul culoar al trenului albastru.
Nu numai atat, insa aerul conditionat mergea, dar lipsea cu desavarsire. Adica, erau geamurile deschise. Si se „conditiona” aerul de afara. Eu sper ca am racorit niste localitati prin care am trecut, ca noi am murit de cald inauntru.
Acum, nu am mentionat partea cea mai frumoasa. Cu ce era plin trenul. Cu copilasi din scoala generala, care veneau dintr-o tabara (am presupus eu ca din Delta de pe undeva). Care stateau inghesuiti mai multi decat trebuia pe scaune (adica pe cele 3 scaune de langa mine erau 5 copilandri minunati). Nu ma intelegeti gresit, ca era amuzant sa ii aud cum vorbesc si rad din te miri ce, cum ar fi la cea mai veche gluma legata de calea ferata: „La curba sinele trosnesc”. Insa toate au o limita. Si limita a fost atinsa cand s-au apucat sa se harjoneasca si unul din ei ma calca cu fara nici o jena pe picioare. Am ridicat un pic tonul (eu, tare fioroasa de altfel) si si-a cerut scuze. Mai tarziu, a urcat o doamna care avea si ea loc langa noi, si copiii, impreuna cu o invatatoare care mi s-a parut de o nesimtire crunta, au inceput sa comenteze ca au loc acolo. Invatatoarea spunea, afectata: „copiii se dau pentru ca sunt buni la suflet doamna, nu pentru ca nu au loc acolo”. Care copii scoteau limba pe ascuns, in marea bunatate a sufletului lor. Controlorul a venit sa clarifice situatia: evident ca aveau doar 2 locuri din cele 4, insa ce sa le ceri?
Venirea doamnei a spart gasca, asa ca pentru restul drumului am ramas doar eu cu ea. Doamna care nu s-a sfiit sa imi arate nepotii ei, sa imi povesteasca cum merge in Venetia la unul din fiii ei si ca vrea sa se angajeze ca sa stranga bani pentru o masina. Spunea ca in viata trebuie sa razi, ca de-asta arata cum arata la cei 60 de ani ai sai (adica foarte bine. Parerile sunt impartite. 50% din persoanele prezente ar spune ca a avea cam multe kg in plus nu inseamna a arata bine. Ce-i drept insa, pielea ii arata bine, destul de lipsita de riduri 🙂 ). Sa va impartasesc si voua ce mi-a zis mie, din experienta ei de viata (cam asa ceva s-a exprimat):
1. Sa nu imi iau barbat de varsta mea. Trebuie sa fie cu 5-10 ani mai mare, ca noi femeile suntem mult mai destepte decat barbatii. (hmmm, really? 5-10 ani?)
2. Sa nu accept nici o palma de la un barbat. (iata, ceva cu adevarat nou si interesant).
3. Sa nu imi iau barbat betiv.
4. Sa nu ma culc cu doi barbati deodata, pentru ca cine stie, unul e bolnav si unul nu, si ii imbolnavesc asa pe amandoi. Deci imprastii boala cum s-ar spune. Nu ca, Doamne fereste, e moral gresit sa faci asa ceva.
5. … nu mai stiu. Tot niste nebunii de genul.
Dar m-am amuzat, si ora in plus pe care a facut-o trenul a trecut mai repede.

P.S. Tot ce imi doream era o calatorie la o temperatura rezonabila, intr-un tren linistit in care sa pot citi. Eh, nu le putem avea pe toate:).

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iulie 23, 2012 în Povesti, viata urbana...

 

Etichete: , , , ,

Aventuri cu CFR

CFR-ul va gasi mereu modalitati sa ma surprinda. Din pacate pentru el, ca sa nu mai zic de mine, de obicei o face intr-un mod neplacut. Ultima oara a facut-o in Joia Mare, cand m-am dus intr-o fuga in pauza de masa sa imi iau bilet pentru vineri, incercand sa evit sa ma duc dupa program si sa mai pierd astfel inca o ora (sau mai mult). Am ajuns acolo si m-am minunat un pic de cozile de la fiecare casa. Nimic iesit din comun, mi-am zis, asezandu-ma cumintica la o coada care parea ca avanseaza mai repede. Dupa o jumatate de ora de asteptat, a venit si randul meu. Am cerut bilet si mi s-a comunicat cu parere de rau ca nu se dau bilete la acest tren decat la o anumita casa, pentru ca sistemul da eroare cand incearca sa genereze bilete. A mai incercat inca o data, de fata cu mine si am fost astfel martora la soft-ul minunat detinut de CFR. Aceasta singura casa se presupunea a fi mai mult goala, insa cand am ajuns acolo, era o coada cel putin la fel de lunga ca cea de la care tocmai plecasem. Enervata, am renuntat, pentru ca mi se termina pauza iar eu nu reusisem decat sa pierd timp aiurea in loc sa iau o masa calda cum ar fi fost normal in acest timp.

O data ajunsa la birou, am incercat sa caut alternative. Una din ele era rezervarea pe internet (not bad, m-am gandit eu), insa acest lucru presupunea sa iti faci cont pe site-ul cfr-ului. Nu e nimic, mi-am zis si am inceput sa completez mai multe campuri, toate obligatorii, cu informatii ca cnp si seria buletinului. Partea frumoasa a fost insa ca activarea contului se facea PERSONAL la o casa, prin prezentarea buletinului pentru validarea informatiilor introduse. Deci eu, cetatean cu acces la tehnologie, incercam sa evit statul la cozi si sa imi rezerv un bilet pe internet, pentru ca apoi sa il pot ridica de la una din cele doua case speciale, unde nu este niciodata nimeni. Si tot eu, acelasi cetatean, trebuia sa ma duc personal sa imi activez contul. Deci practic, daca vroiam sa imi fac pe loc rezervare, nu puteam. Mai mult, mi se parea ca toata ideea de a-ti face rezervare online era cumva anulata de aceasta actiune care implica deplasarea pana la gara.

Am cautat deci ultima optiune, rezervarea telefonica. Care, ghiciti ce, se putea face numai in ziua plecarii. Nu am vrut sa risc sa nu am loc in tren, astfel ca nu am luat in considerare optiunea, care mi se parea cumva la fel de inutila pentru mine in momentul de fata.

Needless to say, m-am dus dupa munca si mi-am luat bilet, cand, culmea, cozile au fost mai mici. Am intentionat sa imi activez si contul, dar doamnele de la casele speciale m-au ignorat complet si am zis ca nu are rost, asa ca am plecat. 

A doua zi m-am urcat in tren, convinsa ca am loc in vagonul 2. Insa cand a aparut inca o persoana care pretindea acelasi lucru, mi-am scos frumos biletul si am vazut ca aveam in vagonul 1. Am plecat cu bagajele dupa mine, incalzita, spre vagonul 1, dar am gresit directia si am ajuns in 3. Aceeasi poveste, am intrebat ce vagon e, si am plecat din nou sa parcurg 2 vagoane inapoi. Am ajuns, intr-un final, unde trebuie…si mai apoi acasa. 

Paste Fericit! 🙂

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Aprilie 14, 2012 în Uncategorized

 

Etichete: , , ,