RSS

Arhive pe etichete: carti

Puteri Periculoase (Scoala de Vrajitorie #2) – E. Rose Sabin

Puteri periculoaseIn cel de-al doilea volum al trilogiei „Scoala de Vrajitorie”, aflam mai multe despre scoala Lesley Simonton si de ce a luat ea nastere. Printre protagonisti se numara chiar Lesley, alaturi de cel mai bun prieten al sau, Trevor, care pleaca impreuna sa isi descopere puterile in Comunitatea celor cu darul magiei, aflata in Port-Of-Lords. O data ajunsi acolo, necazurile incep. Cei doi, cu Trevor in frunte, sunt neglijenti si se lasa usor pacaliti chiar din gara (cam cum se intampla si in zilele noastre de altfel). Sunt drogati si jefuiti, insa au noroc sa nimereasca in casa unei vrajitoare foarte pricepute, al carei nume e posibil sa vi se para cunoscut – Veronica.
Desi destul de infantila in numeroase ocazii si lasandu-mi din nou impresia ca scriitoarea se grabeste in actiune, se grabeste sa ii omoare pe toti (much like our beloved George Martin) etc, cartea e o lectura interesanta si palpitanta. Desigur, tinerii au incredere in toata lumea, mai putin in cine trebuie. Dar asta e, din nou, aproape ca in zilele noastre 🙂
Veronica e personajul meu preferat din carte (si probabil din toata trilogia). E calma, are puteri nemasurate (e Adepta!) si duce pana la urma actiune la BUN sfarsit. Desi cineva va fi sacrificat in final, trebuie sa ne multumim cu ideea ca alegerea a fost a lui.
Nu voi spune mai multe, deoarece e usor sa stric surpriza vorbind despre o carte asa scurta, insa o recomand, la fel ca si pe prima – lectura usoara, care va duce usor cu gandul la Harry Potter, desi nu sunt la fel de complexe si nici pe departe la fel de amuzante.

 
2 comentarii

Scris de pe septembrie 1, 2013 în carti

 

Etichete: , , ,

Trilogia Farseer – Robin Hobb

Ultima serie fantasy pe care am reusit sa o citesc a fost, uimitor, doar o trilogie! Pe numele ei, trilogia Farseer, de Robin Hobb, publicata de Nemira.
Trebuie sa recunosc, mi-a fost greu sa citesc prima carte. Si mai greu mi-a fost sa cred ca o sa ajung sa le termin pe toate. Dar pentru ca inima nu ma lasa niciodata sa las neterminata o carte inceputa, m-am incapatanat putin si am reusit sa trec cu bine de prima jumatate a cartii. De acolo, aproape ca a inceput sa imi placa. Ultimele capitole le-am citit pe nerasuflate si am apreciat (nu o data) situatiile limita la care au fost supuse personajele si cum au reusit sa treaca peste ele. Incepand cu volumul doi, Hobb pare ca a descoperit de fapt cum trebuie scrisa o carte, pentru ca intamplarile prin care trece personajul principal – Fitz – m-au lasat deseori cu dorinta sa mai citesc „doar urmatorul capitol”.
Ultimul volum insa l-am citit asa cum nu mai citisem o carte demult. Repede, in 3 zile. Poate si pentru ca am avut timpul necesar – am fost acasa, de Paste – dar mi-a placut la nebunie. Nu imi mai venea sa las cartea din mana si elementele fantasy aparute pe ultima suta de metri – care inainte fusesera doar zvonuri din manuscrise vechi – au fost binevenite. Deznodamantul a fost unul „bittersweet”. Nu a fost happy endingul pe care il doream, pentru ca povestea a fost, in principiu, una despre sacrificiu, datorie si loialitate.

Dar despre ce tot vorbesc? O sa incerc sa va trezesc interesul fara spoilere, pentru ca nu se cuvine 😀

Personajul principal este FitzChivalry, baiatul bastard al lui Chivalry, mostenitorul tronului celor Sase Regate. Cand mama acestuia se hotaraste sa renunte la el si sa il dea pe mana familiei regale, primul om pe care il cunoaste baiatul este mana dreapta a tatalui sau, Burrich, care ii va deveni mentor si prieten de-a lungul povestii.
Tatal sau renunta la mostenirea tronului si pleaca sa traiasca alaturi de sotia sa, Lady Patience. Insa in urma unei intamplari nefericite, Chivalry moare.

Urmatorul mostenitor al tronului este Verity, al doilea fiu al regelui Shrewd, print pe care Fitz il va iubi si sluji, facand pentru el lucruri de neinchipuit, incercand sa il apere de ura fratelui sau mai mic, Regal.

Fitz este recunoscut de catre bunicul sau, Shrewd, care se ocupa indeaproape de educatia sa, asteptand in schimb devotamentul sau, numindu-l „omul regelui”. El invata sa scrie, sa citeasca, sa se lupte cu sabia si pe ascuns, sa devina asasin.

Insa Fitz nu este un baiat obisnuit. El este inzestrat cu Mestesugul, ca toti cei din neamul Farseer, puterea de a comunica cu altii telepatic si de a le influenta gandirea. Puterea Mestesugului poate fi uriasa, putand provoca dureri ingrozitoare si chiar moartea. Si tot Fitz stapaneste, nestiutor, Harul, un tip de magie straveche, cu ajutorul careia poate comunica cu animalele si isi poate infrati inima si sufletul cu unul anume, pe viata.

De aici, intrigi, tradari, povesti de dragoste. Printul Regal face tot posibilul sa puna mana pe tron si isi tradeaza tatal si fratele in cele mai grele timpuri, deoarece Regatele sunt atacate de Pirati si nu sunt deloc pregatiti pentru ceea ce ii ameninta. Fitz face sacrificii uriase si il ajuta pe Verity sa duca la bun sfarsit chemarea Strabunilor. Ce implica insa acest lucru, va invit sa descoperiti 🙂

Cred ca personajul meu preferat a fost bufonul regelui, pentru ca desi reusim sa aflam cate ceva despre el, nu ii aflam vreodata numele, sau daca nu cumva, bufonul este, de fapt, o EA.

Recomand cartea iubitorilor de fantasy, insa va rog sa „aveti putintica rabdare”, promit ca devine interesant un pic mai tarziu 😀

 
2 comentarii

Scris de pe mai 6, 2013 în carti

 

Etichete: , , , , ,

Amber – Roger Zelazny

Amber Ma tot chinui de ceva vreme sa scriu despre ultima serie fantasy pe care am citit-o. Cartile au fost traduse de catre editura Tritonic si sunt in numar de 10. Acum, nu trebuie sa va speriati, ca sunt scurte-scurtute si se citesc destul de usor. Nu pot spune ca mi-au placut la nebunie. Poate nu au fost chiar tipul de fantasy pe care il gust eu. Poate era modul de a povesti, pentru ca ideea in sine a cartilor mi s-a parut geniala. Au fost insa si momente in care m-a prins si abia asteptam sa vad ce urmeaza.
Amber este o lume, lumea „adevarata”, in care domneste Ordinea. Locuitorii ei, in special cei de sange albastru, traiesc mii de ani pamanteni si au fiecare un anumit tip de putere. Povestea se invarte in jurul tronului din Amber si a lumii sale antagoniste, de la Curtile Haosului. Regele curent al Amberului are multi urmasi, care se aliaza in fel si chip unul impotriva celuilalt pentru a ajunge la tron. In primele volume povestea este spusa din perspectiva unuia din printi, Corwin, care se trezeste fara sa isi aduca aminte mai nimic intr-un spital de pe Pamant si fuge de acolo la una din surorile sale. In unul din volumele urmatoare Corwin dispare si ii ia locul fiul sau, Merlin, care este crescut de catre mama sa in Curtile Haosului.
Fiecare din aceste lumi are 2 entitati, in Amber – Modelul, iar in Curtile Haosului – Logrusul, aflate din timpuri stravechi in conflict. Pentru ca cineva sa isi demonstreze sangele regal, trebuie sa „traverseze” aceste entitati si sa supravietuiasca.
In urma unei lupte cu fratele sau, Brand, care doreste distrugerea Amberului, Corwin construieste un al 3-lea „model” care este neutru si care va lupta pentru echilibrul dintre cele doua.
Interesanta este abordarea lumilor paralele, pe care amberitii le pot traversa modificand usor realitatea, pentru a ajunge intr-un final in locul pe care ti-l doresti; acest tip de calatorie se numeste „mers prin umbra”. Una din umbrele dragi amberitilor este, desigur, Pamantul. Insa exista multe alte Umbre ciudate, din ce in ce mai haotice si instabile, lucru direct proportional cu distanta de care se afla de Amber si Model.
Cartile sunt si usor filosofice, insa merita citite, macar pentru ideile noi aduse in fantasy. Probabil ca trebuia sa le citesc mai compact – nu cateva pagini rasfirat, ca sa le inteleg cum trebuie…si sa ma pot bucura de ele in plin :).
Volumele le gasiti la Tritonic – http://tritonic.ro/autor-Roger%20Zelazny.htm . (sunt ieftine si merita)

Spor la citit!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe iunie 20, 2012 în carti

 

Etichete: , , , ,

Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga – Haruki Murakami


Cartile lui Haruki au darul de a te tine langa ele pana la ultima pagina. Cartea mentionata este insa, un fel de autobiografie, cu numeroase introspectii. Este o cale spre Murakami, scrisa in stilul sau inconfundabil. M-a facut sa il admir pentru perseverenta, pentru ca isi urma (si isi urmeaza) scopuri bine stabilite. Pentru ca eu, de nenumarate ori m-am apucat, ca si el, si de alergat, si de scris, dar nu am fost sub nici o forma de cursa lunga.
Exista un pasaj pe care as vrea sa il mentionez, referitor la alergatul intr-un ultramaraton (ceea ce inseamna o distanta de 100 km). Descrie aici o stare de intelegere profunda a existentei, care mi s-a parut asemanatoare cu starea de meditatie spre nirvana, descrisa prin tehnicile hinduse. Faptul ca alergatul era pentru el mi se pare adevarat doar prin prisma acelei experiente, pe care el o descrie schimbatoare, moment in care il paraseste pentru o scurta perioada pasiunea pentru jogging. E ca si cum ar fi atins un punct cheie al existentei sale, un tel despre care nu stia decat dupa ce l-a indeplinit. Un checkpoint vital, de unde nu se mai poate intoarce.
Nu a fost your ordinary (a se citi „bizzare”) Murakami novel. Dar mi-a placut. La urma urmelor, cum ar fi putut sa nu imi placa?

In alta ordine de idei, inca resimt efectele statului acasa…pentru care sunt profund recunoscatoare. Pentru ca mi-a readus bucuria de a citi :).

 
Scrie un comentariu

Scris de pe august 20, 2011 în carti

 

Etichete: , , , ,

Hartile prevestitoare – Michael A. Stackpole

Ca tot am avut timp sa o termin (despre aceasta carte e vorba in postul trecut) hai sa vorbim putin despre ea 🙂
In primul rand, este vorba de o trilogie. In al doilea rand, aceasta este a doua carte si nemira tot amana traducerea (publicarea) celui de-al treilea volum. Si, in ultimul rand, cumparati-le dar tineti-le in biblioteca pentru ca se termina minunat acest al doilea volum, si nu veti avea ce citi in continuare (decat daca puteti citi cartea in original, pe calculator – lucru pe care eu nu il pot face cu usurinta, plus ca pentru mine cartile in format original (aka hartie) sunt sfinte :))

Primul volum, „Atlasul secret” este sensibil mai slab decat al doilea. Sau poate asa mi s-a parut mie, pentru ca l-am citit mult prea fragmentat. Si pentru ca nu mi-a potolit indeajuns setea de fantastic. Stackpole are un stil pe care nu l-as putea asemana cu nici un alt scriitor de fantasy pe care il cunosc. Cert este ca e ca o gura de aer proaspat, pentru ca e diferit. Nici macar nu pot spune cu ce. Poate pentru ca are intrigi politice diferite de .. Martin de exemplu. Pentru ca are creaturi care nu sunt nici elfi, nici dragoni…

Insa „Hartile prevestitoare” a avut de toate. A avut iubiri neasteptate, tradari, zei renascuti, puteri neasteptate. Personaje surprinzatoare si calatorii prin locuri fantastice. Profetii, calatorii pe taramuri necunoscute.

Este vorba despre familia Anturasi, cartografi cu puteri telepatice. Intr-o lume medievala, comertul (in special pe apa) este de o importanta vitala, astfel ca Anturasi sunt tinuti intr-un turn din care „seful tribului”, Qiro Anturasi, nu ii este ingaduit sa iasa nici macar cu ocazia aniversarii sale.
Cei doi nepoti ai lui Qiro, Keles si Jorim, sunt trimisi fiecare intr-o expeditie pe mare. Unul cauta taramuri necunoscute, iar altul pleaca in cautarea unei regine legendare, care a salvat lumea.
Apropo de salvarea lumii, zonele distruse si pustiite de magie dezlantuita mi-au adus aminte de distrugerea lumii din cartile lui Jordan.
Chiar asa, RAO, pe cand urmatorul volum? 🙂

Deci, ca sa incheiem, mi-a placut. Astept cu nerabdare urmatorul volum sperand ca pana atunci sa nu uit tot ce s-a intamplat in primele doua 😀

 
Scrie un comentariu

Scris de pe august 19, 2011 în carti

 

Etichete: , , , ,

Despre cum n-am avut internet si inca traiesc

Dupa cateva zile de concediu la mare m-am intors acasa. Unde am despachetat..am povestit..si m-am logat putin pe facebook (evident). Mi-am verificat email-ul, unde aveam nu mai putin de 150 de „scrisori” necitite. Insa soarta a avut alt plan pentru mine. Caci dupa numai o zi si ceva, am ramas fara internet. Domnii de la o companie care va ramane nedezvaluita (Romtelecom) nu au reusit nici dupa 4 zile (ce-i drept, 3 dintre ele libere prin lege) sa repare problema, care afecta o mare parte a orasului. Problema era cu reteaua de telefonie si implicit cu bunul nostru modem.
Drept urmare, concediul meu a fost si unul de la calculator, cu atat mai mult cu cat cu asta ma ocup si la serviciu. Lucru care a fost, de fapt, binevenit. Caci am reusit sa citesc mai mult de jumatate de ora fara sa ma opresc, lucru pe care nu il facusem de prea mult timp. De fapt, ajunsesem sa citesc doar in tren sa mai treaca timpul si cate 20 min maxim inainte de culcare, in zilele bune. Am terminat, asadar, o carte inceputa acum vreo 2 luni.
In rest, nu pot spune cu siguranta cum s-au scurs zilele de acasa. S-au dus incet, si parca totusi prea repede. Cert e ca timpul trece altfel. Mai calm, mai senin. Pentru o clipa m-am simtit din nou intr-o adevarata vacanta de vara. Dar…cruda realitate mi-a facut cu ochiul. Am ajuns inapoi in camera de camin. Si maine…back to work!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe august 15, 2011 în Ale mele

 

Etichete: , , ,

Curatenia de toamna si surpriza din colet

Am participat in urma cu aproximativ o luna la „darea” de carti pe care a organizat-o Octavian pe blogul lui. Am avut placerea sa pun ochii (si mai tarziu mainile) pe „Enduring Love” de Ian McEwan, pe care am vrut sa i-o daruiesc surorii mele, mare amatoare de literatura engleza. Insa ceea ce nu stiam era ca mai sus-numita carte va veni insotita de tot felul de alte mici atentii. Nu va pot spune ce incantata a fost Elena (caci asa o cheama pe sora 😀 ) cand a gasit pliculetul cu felicitare asortata care ii ura sa se bucure de carte, acadeaua cu miros de trandafiri, magnetul de frigider (si nu orice magnet, ci unul cu un citat de Oscar Wilde:D), sacosa personalizata, abtibildul pentru „smart girls” si…semnele de carte. Da, au fost multe:). Si tin sa ii multumesc lui Octavian pentru darnicia si implicarea lui. Asadar, multumesc Octavian!
(mai jos o poza cu minunatiile primite)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe octombrie 24, 2010 în carti

 

Etichete: , ,

Strabunii Avalonului – Marion Zimmer Bradley & Diana L. Paxton

Dupa niste research facut pe wikipedia, am constatat ca seria Avalon a aparut intr-o ordine oarecum invers cronologica desfasurarii evenimentelor din carte. Drept urmare, dupa „Negurile”, care este prima scrisa, dar ultima relativ la timpul din carte, m-am apucat de Strabunii Avalonului, carte care descrie inceputurile cultului Zeitei Mame si despre intalnirea a doua civilizatii si unirea lor pe plan religios.
Stramosii Avalonului se pare ca veneau din Atlantida, pamant sfaramat de izbucnirea unui vulcan (prin „bunavointa” unei zeitati malefice). Insa nu toti locuitorii sai pier in timpul acestui dezastru, ci scapa plecand cu barcile spre alte meleaguri. In graba plecarii doi dintre preotii Atlantidei – Micail si Tiriki(un preot si o preoteasa) se pierd unul de altul, plecand pe vapoare diferite. Reintalnirea lor are loc pe un pamant sacru (unde este situat stonehenge-ul din ce ne da(u) de inteles autoar(ea)(ele)).
Cartea descrie viata celor doi si a comunitatilor cu care se intalnesc, despre cum invata sa se desprinda de tot ceea ce a insemnat viata lor de pana atunci – una a luxului de altfel. De-a lungul povestii am asteptat cu nerabdare reintalnirea celor doi, insa nu dau detalii. Un singur lucru ar merita mentionat, si anume legatura intre Tiriki – Micail si Igraine – Uther. In „Negurile” Igraine si Uther au un vis comun, cu ei fiind un preot si o preoteasa din vremuri apuse. Acestia sunt nimeni altii decat Tiriki si Micail, iar legatura si iubirea dintre cei doi explica pasiunea si iubirea ce o simt unul pentru altul ca Igraine si Uther. Din cate am inteles, tema reincarnarii este una preferata a lui Marion (si in „Sanctuarul” doua preotese par sa se fi intalnit si in alta viata).
Ca o comparatie, „Negurile” mi-a placut mai mult, desi in „Strabuni” se poate observa cu mult mai multa usurinta motivele fantasy. Cel mai mult mi-a placut istoria data Stonehenge-ului, despre care se afirma si in realitate ca ar si la intersectia mai multor campuri energetice foarte puternice si ca este o poarta care comunica cu o lume superioara pe plan spiritual.
Asadar, daca ti-a placut Negurile, nu ai cum (si de ce) sa o ratezi!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe septembrie 27, 2010 în carti

 

Etichete: , , , , ,

The Golden Notebook si curatenia de toamna (si Enduring Love)

Ca tot a venit toamna, si unii din noi fac si curatenie in acest frumos anotimp, m-am hotarat sa profit si eu de circumstante si sa primesc cadou o carte. Pentru ca e cam cel mai frumos cadou pe care il pot primi, si tot ce trebuie sa fac este sa imi exprim dorinta de a o avea. Daca totul ar fi atat de simplu…
Deci, aici se dau muuulte carti, iar eu vreau „The Golden Notebook” de Doris Lessing – pentru ca este o carte de premiul Nobel, pentru ca este in engleza si pentru ca, de ce sa nu o recunosc, e gratis :D:D.
So pick me, pick me!!

Later Edit: Urmatoarea pe lista ar fi :Ian McEwan - ”Enduring Love” 😀

 
Scrie un comentariu

Scris de pe septembrie 5, 2010 în carti

 

Etichete: ,

Negurile – Marion Zimmer Bradley

Nu mai citisem pana acum carti dintr-o serie fantasy scrisa de o femeie (in afara de cunoscuta serie „Harry Potter”) si pot spune cu mana pe inima ca exista o mare diferenta. In „Negurile”, Bradley povesteste despre vremurile de legenda din timpul regelui Arthur, insa nu pune accentul pe lupte sau violenta, ci pe relatiile dintre personaje si rasaritul unei noi ere religioase – crestinismul. Povestea incepe cu tineretea mamei lui Arthur, nascuta pe taramurile ascunse de ceturi ale Avalonului. Continua, mai tarziu, cu incoronarea acestuia in timpul unui ritual sacru, casatoria sa cu frumoasa Guinevere si domnia alaturi de varul si cel mai bun prieten al sau, Sir Lancelot. Rolul principal ii apartine insa surorii lui Arthur, Morgaine, preoteasa a Zeitei, una din ultimele femei cu darul Viziunii, care incearca sa salveze credinta straveche si ritualurile pagane de crestinism si mai ales de preotii neinduplecati ai acestuia.
Cum nu pot spune ca stiam prea multe despre legenda arthuriana, cartile au fost un intreg izvor de cunostinte. Cel mai mult pot spune ca am apreciat aerul de fantasy calm, care mi-a dat o stare de melancolie de-a lungul intregii lecturi. Sunt 2 volume mari, cum sunt de obicei cele publicate de ed. Nemira, insa nu am simtit nici macar un moment ca as vrea sa se termine mai repede.
In volumul 2, cu precadere spre sfarsitul acestuia, sentimentul predominant este unul de remuscare si regret. Regretul trecerii timpului, al lucrurilor neduse la bun sfarsit, al greselilor ce nu mai pot fi reparate. Tocmai de aceea mi-a lasat in suflet amintirea unor vremuri trecute, in care eram copil si credeam in zane si in pitici, vremuri care s-au pierdut in negura timpului, asemeni Avalonului. Cu toate acestea, cartea se termina intr-o nota optimista, intr-un timp in care vechii zei se contopesc cu cei noi, iar pamanturile pasnice si magice ale druizilor se indeparteaza de o lume in continua schimbare.

Recomand aceste carti, cat si restul din seria „Avalon”, nu numai cititorilor de fantasy, pentru care va fi o schimbare binevenita, cat si pentru restul iubitorilor de carte, pe care ii va impresiona cu siguranta.

 
3 comentarii

Scris de pe august 9, 2010 în carti

 

Etichete: , , , ,