RSS

Arhive pe etichete: calatorii

A Greek Adventure – cu intarzierea si scuzele de rigoare

Ei…stiu ca am zis in curand. Dar timpul este relativ. Si trece uneori al naibii de repede, pe nesimtite de-a dreptul! 🙂
Dupa cateva luni dupa ce am facut sus numitul tur al insulei, va dati seama ca nu mai tin minte mare lucru :))
Va voi spune, pe scurt, ca a fost minunat, dar obositor, pentru ca jumatate din zi am petrecut-o in autocar.

Am fost la o familie traditionala greceasca, care traia undeva in mijlocul pustietatii, pe varf de munte, si vindea tot felul de lucruri preparate din ulei de masline. Ma simteam usor rupta de lume, de parca oamenii aia stiau vreun secret al pacii interioare pe care noi, oamenii de rand, nu l-am aflat inca.

Am mers in largul Marii Ionice cu un submarin galben si am privit bancurile de pesti. Sunt mandra de mine ca nu am rezistat eroic unei usoare tendinte de a comenta a stomacului meu 😀 In timp ce priveam adancurile, ma simteam ca un personaj care mi-a placut mult de tot cand eram mica, Fiica Oceanului, o fata care inota mult si bine prin ape albastre 🙂

Am vizitat castelul Printesei Sissy si ne-am minunat la o statuie a unui Ahile ranit de sageata in calcai.

Am admirat vegetatia de un verde inchis, atat de diferita de ce avem noi in dulcea noastra Romanie, alaturi de cactusi imensi care cresteau in salbaticie si tot felul de golfulete de un albastru greu de inchipuit.

Ca o paranteza, intamplarea face ca acum sa fac un curs pe Coursera despre Mitologia Greaca si Romana, de care sunt fascinata (il gasiti aici). Mi-am adus aminte, vag, de ceea ce citisem prin „Legendele Olimpului” in primii ani de scoala si cu cat aflu mai multe, cu atat sunt mai incantata.
Intamplarea mai face ca acum sa citesc partea a doua a romanului „Ilion” – „Olimp”, care este un melanj de SF si mitologie, iar unele referinte le-am prins tocmai datorita cursului pe care il fac in paralel.
Ce am invatat? Multe lucruri, printre care si motivul abundentei de mancaruri de vitel pe care am intalnit-o in Grecia – aparent, in vremuri demult apuse, vaca era animalul preferat al grecilor in ritualurile de sacrificiu pentru zei. Mai mult, averea unui grec era masurata in numarul de vaci pe care il detinea, deoarece era un animal de lux 🙂

Promit ca voi scrie un review pentru „Olimp” imediat ce o dau gata.
Sporuri!

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe Noiembrie 4, 2012 în Alice in Tara Minunilor, Povesti

 

Etichete: , , , , , ,

A Greek adventure – Part 2

M-am intors, cum am promis 🙂
Concediul nostru a durat efectiv 5 zile, pentru ca am ajuns joi seara, zi in care nu am mai avut timp de nimic, si am plecat miercuri.
O data ajunsi acolo ne-am luat toate excursiile disponibile de la agentia de turism afiliata celei cu care venisem – Vidos Travel pe numele ei.
Prima excursie a fost Vineri, cand am fost pe o „plaja pustie” -care plaja pustie era la poalele unei stanci, la malul unei ape albastre – turcoaz, apa pentru care am venit de altfel pana in Grecia :). Ghilimelele sunt pentru ca plaja pustie era amenajata cu sezlonguri, umbrelute, o doamna arsa de soare care vindea papucei pentru pietre si echipament de snorkeling. Mai avea si un open bar cu Fanta, apa si vin rosu, iar cat timp am stat pe plaja – pana pe la 3, deci vreo 4 ore, echipajul pregatea gratar si salata, incluse in pretul excursiei. Dintre toate excursiile, asta a fost preferata mea, pentru ca am inotat intr-o apa de vis. Desi initial nu mi-am luat echipament de snorkeling, dupa ce am testat apa si am vazut ca era incredibil de sarata – unul din „donwsides” ale unei ape albastre, am zis ca trebuie sa imi cumpar si sa imi scutesc ochii si nasul (care s-a desfundat bine bine) de asa un chin. Nu de alta, dar nu putem inota intr-o apa asa limpede, in care vedeam pana departe departe, si sa nu o vad „de dedesubt” :). Mai ales ca pe mine inotul la suprafata nu ma incanta asa tare.
Cam asa arata apa, iar cu un asa vaporas ne-am deplasat pana acolo:

Această prezentare necesită JavaScript.


Am pus si o poza cu mine prin adancuri, nu de alta, dar sa se vada limpezimea apei 🙂
In curand, ziua 2 – turul insulei 🙂

 
Scrie un comentariu

Scris de pe August 18, 2012 în Alice in Tara Minunilor

 

Etichete: , , ,

A Greek adventure – Part 1

Si uite-asa am plecat si m-am intors. Ei..multe ar fi de spus despre ce am vazut. Dar sa incepem cu inceputul. Adica … destinatia – care a fost Moraitika, insula Corfu, Grecia. Am calatorit cu autocarul, care la dus a fost un chin, cu atat mai mult cu cat am fost lasati ultimii, pt ca statiunea in care stateam era cea mai in sud, si am mai mers in plus vreo 4 ore pe serpetinele insulei. M-as fi bucurat mai mult de peisaj daca nu as fi murit de somn, dupa cele 20 ore deja petrecute in autocar. Drumul a fost un chin…cu hurducaieli…si curbe de credeam ca o sa cadem din autocar (a se citi de pe scaune). Dar totul e bine cand se termina cu bine. Ne-am urcat frumusel in ferry si am traversat niste mare Ioniana timp de 2h 30. Era prima oara cand mergeam cu un mijloc de transport acvatic…asa ca am avut un pic de emotii ca o sa mi se faca rau. Lucru care s-a intamplat de altfel, dar nu pe ferry, ci pe un vaporas de croaziera care ne plimba pe la niste pesteri albastre, dar despre asta mai tarziu.
Pe scurt, am plecat din Bucuresti la orele 20 00 si am ajuns urmatoarea zi la orele 17 30 (am fi ajuns pe la 13 daca nu se facea un ocol dubios sa ii lase pe toti la hotelurile lor, in defavoarea noastra). Ma uitam minunata la peisaj, care este foarte diferit de ce avem noi. Corfu este o insulita muntoasa, iar toate drumurile de pe ea sunt serpentine inguste, unde soferii de autocar trebuie sa isi arate maiestria si sa ne duca vii si nevatamati la destinatie (si fara sa se blocheze prea grav …pentru ca stradutele sunt atat de inguste incat daca este un autocar pe un sens, la curba nu are nici o sansa sa mai treaca alta masina in sens opus). Si cum ziceam, peisaj diferit de al nostru… plin de chiparosi si chiparoase (am aflat si eu cum arata un chiparos si de unde expresia „inalt cat un chiparos”) si maslini cat cuprinde. Multi, multi maslini, peste tot, pe toate colinele, in toate curtile…De altfel, produsele din masline au fost principala mea atractie din magazine. Sapunase, produse de fata, ulei de masline care mai de care…Pai daca e ceva ce stiu grecii…ala e sa isi valorifice maslinele :)).
Chiparosii adusi de venetieni ...acum simbol al insulei Corfu

To be continued…

 
 

Etichete: , , ,

Aventuri cu CFR – Continuare

Weekend-ul asta am fost acasa, pentru ca a fost ziua dragei mele surori (La multi ani sora!) si m-am gandit ca, fiind vara, ar fi mai bine sa iau „sageata” care vine de la Tulcea la intoarcere, pentru a evita potopul de oameni care se mutase la malul marii la sfarsit de saptamana. Insa socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, asa ca trenul a fost nu aglomerat, ci cu multe multe persoane inghesuite pe stramtul culoar al trenului albastru.
Nu numai atat, insa aerul conditionat mergea, dar lipsea cu desavarsire. Adica, erau geamurile deschise. Si se „conditiona” aerul de afara. Eu sper ca am racorit niste localitati prin care am trecut, ca noi am murit de cald inauntru.
Acum, nu am mentionat partea cea mai frumoasa. Cu ce era plin trenul. Cu copilasi din scoala generala, care veneau dintr-o tabara (am presupus eu ca din Delta de pe undeva). Care stateau inghesuiti mai multi decat trebuia pe scaune (adica pe cele 3 scaune de langa mine erau 5 copilandri minunati). Nu ma intelegeti gresit, ca era amuzant sa ii aud cum vorbesc si rad din te miri ce, cum ar fi la cea mai veche gluma legata de calea ferata: „La curba sinele trosnesc”. Insa toate au o limita. Si limita a fost atinsa cand s-au apucat sa se harjoneasca si unul din ei ma calca cu fara nici o jena pe picioare. Am ridicat un pic tonul (eu, tare fioroasa de altfel) si si-a cerut scuze. Mai tarziu, a urcat o doamna care avea si ea loc langa noi, si copiii, impreuna cu o invatatoare care mi s-a parut de o nesimtire crunta, au inceput sa comenteze ca au loc acolo. Invatatoarea spunea, afectata: „copiii se dau pentru ca sunt buni la suflet doamna, nu pentru ca nu au loc acolo”. Care copii scoteau limba pe ascuns, in marea bunatate a sufletului lor. Controlorul a venit sa clarifice situatia: evident ca aveau doar 2 locuri din cele 4, insa ce sa le ceri?
Venirea doamnei a spart gasca, asa ca pentru restul drumului am ramas doar eu cu ea. Doamna care nu s-a sfiit sa imi arate nepotii ei, sa imi povesteasca cum merge in Venetia la unul din fiii ei si ca vrea sa se angajeze ca sa stranga bani pentru o masina. Spunea ca in viata trebuie sa razi, ca de-asta arata cum arata la cei 60 de ani ai sai (adica foarte bine. Parerile sunt impartite. 50% din persoanele prezente ar spune ca a avea cam multe kg in plus nu inseamna a arata bine. Ce-i drept insa, pielea ii arata bine, destul de lipsita de riduri 🙂 ). Sa va impartasesc si voua ce mi-a zis mie, din experienta ei de viata (cam asa ceva s-a exprimat):
1. Sa nu imi iau barbat de varsta mea. Trebuie sa fie cu 5-10 ani mai mare, ca noi femeile suntem mult mai destepte decat barbatii. (hmmm, really? 5-10 ani?)
2. Sa nu accept nici o palma de la un barbat. (iata, ceva cu adevarat nou si interesant).
3. Sa nu imi iau barbat betiv.
4. Sa nu ma culc cu doi barbati deodata, pentru ca cine stie, unul e bolnav si unul nu, si ii imbolnavesc asa pe amandoi. Deci imprastii boala cum s-ar spune. Nu ca, Doamne fereste, e moral gresit sa faci asa ceva.
5. … nu mai stiu. Tot niste nebunii de genul.
Dar m-am amuzat, si ora in plus pe care a facut-o trenul a trecut mai repede.

P.S. Tot ce imi doream era o calatorie la o temperatura rezonabila, intr-un tren linistit in care sa pot citi. Eh, nu le putem avea pe toate:).

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iulie 23, 2012 în Povesti, viata urbana...

 

Etichete: , , , ,

Aventuri cu CFR

CFR-ul va gasi mereu modalitati sa ma surprinda. Din pacate pentru el, ca sa nu mai zic de mine, de obicei o face intr-un mod neplacut. Ultima oara a facut-o in Joia Mare, cand m-am dus intr-o fuga in pauza de masa sa imi iau bilet pentru vineri, incercand sa evit sa ma duc dupa program si sa mai pierd astfel inca o ora (sau mai mult). Am ajuns acolo si m-am minunat un pic de cozile de la fiecare casa. Nimic iesit din comun, mi-am zis, asezandu-ma cumintica la o coada care parea ca avanseaza mai repede. Dupa o jumatate de ora de asteptat, a venit si randul meu. Am cerut bilet si mi s-a comunicat cu parere de rau ca nu se dau bilete la acest tren decat la o anumita casa, pentru ca sistemul da eroare cand incearca sa genereze bilete. A mai incercat inca o data, de fata cu mine si am fost astfel martora la soft-ul minunat detinut de CFR. Aceasta singura casa se presupunea a fi mai mult goala, insa cand am ajuns acolo, era o coada cel putin la fel de lunga ca cea de la care tocmai plecasem. Enervata, am renuntat, pentru ca mi se termina pauza iar eu nu reusisem decat sa pierd timp aiurea in loc sa iau o masa calda cum ar fi fost normal in acest timp.

O data ajunsa la birou, am incercat sa caut alternative. Una din ele era rezervarea pe internet (not bad, m-am gandit eu), insa acest lucru presupunea sa iti faci cont pe site-ul cfr-ului. Nu e nimic, mi-am zis si am inceput sa completez mai multe campuri, toate obligatorii, cu informatii ca cnp si seria buletinului. Partea frumoasa a fost insa ca activarea contului se facea PERSONAL la o casa, prin prezentarea buletinului pentru validarea informatiilor introduse. Deci eu, cetatean cu acces la tehnologie, incercam sa evit statul la cozi si sa imi rezerv un bilet pe internet, pentru ca apoi sa il pot ridica de la una din cele doua case speciale, unde nu este niciodata nimeni. Si tot eu, acelasi cetatean, trebuia sa ma duc personal sa imi activez contul. Deci practic, daca vroiam sa imi fac pe loc rezervare, nu puteam. Mai mult, mi se parea ca toata ideea de a-ti face rezervare online era cumva anulata de aceasta actiune care implica deplasarea pana la gara.

Am cautat deci ultima optiune, rezervarea telefonica. Care, ghiciti ce, se putea face numai in ziua plecarii. Nu am vrut sa risc sa nu am loc in tren, astfel ca nu am luat in considerare optiunea, care mi se parea cumva la fel de inutila pentru mine in momentul de fata.

Needless to say, m-am dus dupa munca si mi-am luat bilet, cand, culmea, cozile au fost mai mici. Am intentionat sa imi activez si contul, dar doamnele de la casele speciale m-au ignorat complet si am zis ca nu are rost, asa ca am plecat. 

A doua zi m-am urcat in tren, convinsa ca am loc in vagonul 2. Insa cand a aparut inca o persoana care pretindea acelasi lucru, mi-am scos frumos biletul si am vazut ca aveam in vagonul 1. Am plecat cu bagajele dupa mine, incalzita, spre vagonul 1, dar am gresit directia si am ajuns in 3. Aceeasi poveste, am intrebat ce vagon e, si am plecat din nou sa parcurg 2 vagoane inapoi. Am ajuns, intr-un final, unde trebuie…si mai apoi acasa. 

Paste Fericit! 🙂

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Aprilie 14, 2012 în Uncategorized

 

Etichete: , , ,