RSS

Arhive pe categorii: Povesti

A Greek Adventure – cu intarzierea si scuzele de rigoare

Ei…stiu ca am zis in curand. Dar timpul este relativ. Si trece uneori al naibii de repede, pe nesimtite de-a dreptul! 🙂
Dupa cateva luni dupa ce am facut sus numitul tur al insulei, va dati seama ca nu mai tin minte mare lucru :))
Va voi spune, pe scurt, ca a fost minunat, dar obositor, pentru ca jumatate din zi am petrecut-o in autocar.

Am fost la o familie traditionala greceasca, care traia undeva in mijlocul pustietatii, pe varf de munte, si vindea tot felul de lucruri preparate din ulei de masline. Ma simteam usor rupta de lume, de parca oamenii aia stiau vreun secret al pacii interioare pe care noi, oamenii de rand, nu l-am aflat inca.

Am mers in largul Marii Ionice cu un submarin galben si am privit bancurile de pesti. Sunt mandra de mine ca nu am rezistat eroic unei usoare tendinte de a comenta a stomacului meu 😀 In timp ce priveam adancurile, ma simteam ca un personaj care mi-a placut mult de tot cand eram mica, Fiica Oceanului, o fata care inota mult si bine prin ape albastre 🙂

Am vizitat castelul Printesei Sissy si ne-am minunat la o statuie a unui Ahile ranit de sageata in calcai.

Am admirat vegetatia de un verde inchis, atat de diferita de ce avem noi in dulcea noastra Romanie, alaturi de cactusi imensi care cresteau in salbaticie si tot felul de golfulete de un albastru greu de inchipuit.

Ca o paranteza, intamplarea face ca acum sa fac un curs pe Coursera despre Mitologia Greaca si Romana, de care sunt fascinata (il gasiti aici). Mi-am adus aminte, vag, de ceea ce citisem prin „Legendele Olimpului” in primii ani de scoala si cu cat aflu mai multe, cu atat sunt mai incantata.
Intamplarea mai face ca acum sa citesc partea a doua a romanului „Ilion” – „Olimp”, care este un melanj de SF si mitologie, iar unele referinte le-am prins tocmai datorita cursului pe care il fac in paralel.
Ce am invatat? Multe lucruri, printre care si motivul abundentei de mancaruri de vitel pe care am intalnit-o in Grecia – aparent, in vremuri demult apuse, vaca era animalul preferat al grecilor in ritualurile de sacrificiu pentru zei. Mai mult, averea unui grec era masurata in numarul de vaci pe care il detinea, deoarece era un animal de lux 🙂

Promit ca voi scrie un review pentru „Olimp” imediat ce o dau gata.
Sporuri!

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe noiembrie 4, 2012 în Alice in Tara Minunilor, Povesti

 

Etichete: , , , , , ,

Aventuri cu CFR – Continuare

Weekend-ul asta am fost acasa, pentru ca a fost ziua dragei mele surori (La multi ani sora!) si m-am gandit ca, fiind vara, ar fi mai bine sa iau „sageata” care vine de la Tulcea la intoarcere, pentru a evita potopul de oameni care se mutase la malul marii la sfarsit de saptamana. Insa socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, asa ca trenul a fost nu aglomerat, ci cu multe multe persoane inghesuite pe stramtul culoar al trenului albastru.
Nu numai atat, insa aerul conditionat mergea, dar lipsea cu desavarsire. Adica, erau geamurile deschise. Si se „conditiona” aerul de afara. Eu sper ca am racorit niste localitati prin care am trecut, ca noi am murit de cald inauntru.
Acum, nu am mentionat partea cea mai frumoasa. Cu ce era plin trenul. Cu copilasi din scoala generala, care veneau dintr-o tabara (am presupus eu ca din Delta de pe undeva). Care stateau inghesuiti mai multi decat trebuia pe scaune (adica pe cele 3 scaune de langa mine erau 5 copilandri minunati). Nu ma intelegeti gresit, ca era amuzant sa ii aud cum vorbesc si rad din te miri ce, cum ar fi la cea mai veche gluma legata de calea ferata: „La curba sinele trosnesc”. Insa toate au o limita. Si limita a fost atinsa cand s-au apucat sa se harjoneasca si unul din ei ma calca cu fara nici o jena pe picioare. Am ridicat un pic tonul (eu, tare fioroasa de altfel) si si-a cerut scuze. Mai tarziu, a urcat o doamna care avea si ea loc langa noi, si copiii, impreuna cu o invatatoare care mi s-a parut de o nesimtire crunta, au inceput sa comenteze ca au loc acolo. Invatatoarea spunea, afectata: „copiii se dau pentru ca sunt buni la suflet doamna, nu pentru ca nu au loc acolo”. Care copii scoteau limba pe ascuns, in marea bunatate a sufletului lor. Controlorul a venit sa clarifice situatia: evident ca aveau doar 2 locuri din cele 4, insa ce sa le ceri?
Venirea doamnei a spart gasca, asa ca pentru restul drumului am ramas doar eu cu ea. Doamna care nu s-a sfiit sa imi arate nepotii ei, sa imi povesteasca cum merge in Venetia la unul din fiii ei si ca vrea sa se angajeze ca sa stranga bani pentru o masina. Spunea ca in viata trebuie sa razi, ca de-asta arata cum arata la cei 60 de ani ai sai (adica foarte bine. Parerile sunt impartite. 50% din persoanele prezente ar spune ca a avea cam multe kg in plus nu inseamna a arata bine. Ce-i drept insa, pielea ii arata bine, destul de lipsita de riduri 🙂 ). Sa va impartasesc si voua ce mi-a zis mie, din experienta ei de viata (cam asa ceva s-a exprimat):
1. Sa nu imi iau barbat de varsta mea. Trebuie sa fie cu 5-10 ani mai mare, ca noi femeile suntem mult mai destepte decat barbatii. (hmmm, really? 5-10 ani?)
2. Sa nu accept nici o palma de la un barbat. (iata, ceva cu adevarat nou si interesant).
3. Sa nu imi iau barbat betiv.
4. Sa nu ma culc cu doi barbati deodata, pentru ca cine stie, unul e bolnav si unul nu, si ii imbolnavesc asa pe amandoi. Deci imprastii boala cum s-ar spune. Nu ca, Doamne fereste, e moral gresit sa faci asa ceva.
5. … nu mai stiu. Tot niste nebunii de genul.
Dar m-am amuzat, si ora in plus pe care a facut-o trenul a trecut mai repede.

P.S. Tot ce imi doream era o calatorie la o temperatura rezonabila, intr-un tren linistit in care sa pot citi. Eh, nu le putem avea pe toate:).

 
Scrie un comentariu

Scris de pe iulie 23, 2012 în Povesti, viata urbana...

 

Etichete: , , , ,

Despre Cirque du Soleil si alte intamplari

Stim cu totii ca Cirque du Soleil a fost in Romania saptamana trecuta. M-am numarat si eu printre norocosii care au asistat la unul din spectacolele lor. Mai exact, am fost chiar la prima reprezentatie, cea de miercuri seara. Dar sa incepem cu inceputul.
Trebuia sa ma intalnesc cu L. la Crangasi, si de acolo sa luam 41 pana aproape de Romexpo. Dintr-un motiv sau altul, creierul meu are impresia ca metroul spre Crangasi se ia de pe peronul gresit (mi s-a mai intamplat). Pana sa imi dau seama ca astept aiurea, (moment in care am alergat din capatul peronului si am urcat si coborat scarile spre celalalt) metroul a plecat. Mai exact, mi-a inchis usile in dragul meu nas. Trebuia sa ajungem in mai putin de o ora si incepusem sa fiu stresata. Needless to say, am stresat-o si pe L, care a fost totusi destul de draguta sa nu imi scoata ochii pentru asta restul serii.
Am ajuns totusi devreme, am avut timp sa ne luam si ceva de rontait, dupa care am plecat sa ne cautam locurile. Locuri care erau cam in colt, si am fi vazut un pic prea din profil toata reprezentatia, dar de, asta era ceea ce gasisem cand ne-am hotarat sa ne luam biletele. Soarta a avut totusi alte planuri cu noi. Fix in fata scaunelor noastre era amplasat unul din stalpii care sustineau scena, asa ca am primit frumusel alte bilete, care erau muuult mai pe centru (yay!). Nu mai spun ca pana sa le primim, am avut un mini atac de cord, dandu-ne seama ca nu o sa vedem nimic. Ma bucur ca organizatorii au avut grija de asta.

Trebuie sa spun ca de la inceputul si pana la sfarsitul spectacolului nu mi-a venit sa cred ca ii vedeam live. Erau oamenii la care ma uitam fascinata in liceu si care erau acum in fata mea, facand lucruri incredibile. Daca ar fi sa aleg un numar preferat, as spune gemenele de la trapez. Si oamenii de la bare. Mereu m-a uimit si fascinat un lucru la Cirque du Soleil – sincronizarea. Pentru ca este perfecta de fiecare data. Si decorurile, care au fost de basm, ca iesite dintr-o poveste pentru copii. Si sa nu uit de muzica – care e LIVE, pentru ca ei vin cu orchestra cu tot(!!), care e acompaniata de voci feminine care sigur te vor urmari mult timp dupa ce spectacolul s-a terminat.

Mi-a placut ca s-au jucat cu publicul si ca numerele cu clovnul erau chiar amuzante. Si ca prezentarea spectacolului a fost facuta intr-o romana care a sunat aproape natural (si cand spun asta, ma refer ca a fost vorbita cu diacritice cu tot).

Si sa nu uitam ca au inceput la 20:00. Nici mai devreme, nici mai tarziu.
Ii astept cu nerabdare sa se intoarca. As mai merge din nou, chiar daca ar veni cu acelasi spectacol. Care apropo, se numeste „Saltimbanco”.

Dar cum viata a simtit nevoia sa fie dreapta, s-a gandit ca, daca tot am primit niste locuri de 1000 de ori mai bune decat cele pe care le aveam, ar fi bine sa stam un pic in frig pentru asta. Pentru ca era prea tarziu pentru autobuze – si chiar daca am fi prins autobuzul, metroul nu prea – ne-am gandit sa luam un taxi. Urasc taximetristii din Bucuresti. Asta pentru ca am stat aproape o ora intr-un frig ingrozitor, sunand la firme care fie nu raspundeau, fie nu aveau masini disponibile…si pentru ca cei care treceau pe acolo nu acceptau sa ne duca decat pentru sume exorbitante (sau mai rau, deloc) lasandu-ne fara pic de mustrari de constiinta sa inghetam de frig la -20 de grade. Am reusit, intr-un final, sa plecam alaturi de un cuplu care mergea tot in regie, cu un taxi care ne-a vazut si a acceptat sa ne ia fara sa strambe din nas, si a pornit si ceasul, cum este normal.
Am ajuns acasa deci, inghetata de frig cum nu credeam ca pot fi. Dar vazusem Saltimbanco, deci … pot spune…”ce mai conta?:)”.

Trapezul…:

Si oamenii de la bare:D

 
Scrie un comentariu

Scris de pe februarie 16, 2012 în Povesti, viata urbana...

 

Etichete: , ,

Declaratie de dragoste

De fiecare data cand ma culc, vad in fata ochilor o declaratie de dragoste, scrisa, probabil, undeva in anul universitar 2009-2010. Ea spune simplu „Te iubesc, Sanzi!” (Sanzi! este scris pe urmatorul rand, asa ca imi lasa impresia unei semnaturi). Scrisul este mare si rotunjit, ca al unui copil care nu a invatat de prea mult timp sa scrie. Si asta il face sa para si mai inocent.
Ma intreb care este povestea acestor cateva cuvinte. Cine este Sanzi, si cine o iubea atat de mult incat s-a hotarat sa scrie asta pe mobila unei camere de camin. Ma mai intreb daca Sanzi inca mai este la fel de iubita ca acum 2 ani. Daca mai stie de ziua in care cineva a scris ca o iubeste. Sau poate Sanzi nici nu stie de existenta declaratiei. Poate ca cineva o iubea pe ascuns, si neputand sa ii spuna in fata, i-a scris asta pe rafturile de deasupra patului, astfel incat numele ei sa fie ultimul lucru pe care il vede inainte de culcare si primul lucru cu care se trezeste in gand de dimineata.

Asa ca as si eu ceva sa o intreb pe Sanzi:”Cine esti?”…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe octombrie 24, 2011 în Povesti

 

Etichete: , , ,

2010 in review [sau ce zice wordpress ca am facut in 2010]

The stats helper monkeys at WordPress.com mulled over how this blog did in 2010, and here’s a high level summary of its overall blog health:

Healthy blog!

The Blog-Health-o-Meter™ reads Wow.

Crunchy numbers

Featured image

A helper monkey made this abstract painting, inspired by your stats.

A Boeing 747-400 passenger jet can hold 416 passengers. This blog was viewed about 2,300 times in 2010. That’s about 6 full 747s.

In 2010, there were 34 new posts, growing the total archive of this blog to 73 posts. There were 22 pictures uploaded, taking up a total of 15mb. That’s about 2 pictures per month.

The busiest day of the year was January 27th with 72 views. The most popular post that day was [In loc de Titlu].

Where did they come from?

The top referring sites in 2010 were adelcosma.wordpress.com, dilyme.blogspot.com, blog.joacadeamine.ro, mail.yahoo.com, and WordPress Dashboard.

Some visitors came searching, mostly for lifeofwonders, viata urbana, marion bradley zimmer, balul bobocilor fmi litere 2010, and robert jordan.

Attractions in 2010

These are the posts and pages that got the most views in 2010.

1

[In loc de Titlu] January 2010
7 comments

2

Despre mine… August 2009
2 comments

3

Balul Bobocilor FMI – Litere 2010 November 2010
10 comments

4

Sesiune … January 2010
6 comments

5

(Prieteni si prietenii) 4.Mi amor January 2010
6 comments

 
Scrie un comentariu

Scris de pe ianuarie 2, 2011 în Povesti

 

The Twilight Zone – a sequel

Poate numai mie mi se pare ciudat, dar in astfel de vremuri tulburi (si reci, si ploioase) lumea s-a hotarat ca nu are nevoie de umbrele. Drept urmare, intr-o furie nestapanita, au aruncat numitele obiecte pe unde au apucat. Prin tot Bucurestiul (exagerez) zac umbrele abandonate, triste, rupte. Sunt peste tot. Pe trotuare, in curtea caminelor, pe iarba, in parcuri.
Trecand peste dramatism, chiar este o invazie de umbrele. Numai ieri am vazut, in diferite colturi ale orasului, 5 umbrele cazute pe jos.
Am analizat situatia si am ajuns la urmatoarele explicatii:

1. Umbrelele fusesera cumparate de la acelasi vanzator de la metrou Universitate si aveau o calitate precara. La prima briza s-au intors invers si au ajuns de la convex la concav in a matter of seconds. Astfel ca oamenii s-au enervat si le-au aruncat, pentru ca si-asa erau degeaba. Cu toate astea, la ce te-ai astepta de la o umbrela care costa 10 lei?

2. Vanzatorul de la Universitate s-a enervat pentru ca nimeni nu mai cumpara umbrelele respective si a inceput sa le arunce in drum spre casa. Si cum drumul lui era lung si intortocheat (si trecea pe langa caminul meu), Bucurestiul a primit cadou muuulte umbrele.

3. Vanzatorului i-a fost mila de bucuresteni, care nici macar bani de o umbrela nu mai au, si in drum spre casa, nu a aruncat umbrelele, ci le-a daruit, pe principiul finders keepers.

4. A plouat cu umbrele. (daca ploua cu umbrele, ce folosesti sa te aperi de ploaie?)

5. Vanzatorul s-a urcat in elicopterul personal, cumparat din banii facuti pe vanzarea de umbrele si a aruncat de sus umbrelele, pentru a acoperi o arie cat mai intinsa. Motivul evident ar fi ca s-a hotarat sa renunte la locul de munca stabil si aducator de milioane de euro pe care il are si sa se mute pe o insula tropicala unde sa isi petreaca restul vietii in liniste si sa se bucure de ploaie jumatate de an.

6. Umbrelele insele s-au razvratit si s-au hotarat sa scape de sub dictatura oamenilor, insa si-au dat seama imediat ca le lipseste sistemul locomotor propriu.

Oricare din explicatii poate fi cea corecta (am obosit).
Deci da. Ce cautau atatea umbrele aruncate pe o vreme ploioasa?

 
Scrie un comentariu

Scris de pe decembrie 6, 2010 în Povesti

 

Etichete: , , , , ,

Mi amor, Avatar si tortellini

Am fost acum o saptamana cu Adriana la „Avatar” in ultima ei zi in „casa noastra”. A fost frumos. Da, toate parerile cum ca este extrem de previzibil erau perfect fondate, dar ce daca? Ar fi fost minunat sa existe planeta, sau mai mult, sa fie a noastra :D. Oricum, dupa ce am plecat fermecate de padurile uriase pline de lumini si creaturi care mai de care mai fantastice, am fost la renumitul (pentru noi :D) Filos, unde am baut…ceva. Am uitat ce era, era ceva CU CAfea, impreuna cu doi prieteni. Apoi, unul din ei, coleg cu noi de facultate, a urcat sa ne viziteze camera si nu a venit cu mana goala, ci ne-a dat o portie delicioasa de tortellini, cadou de „casa noua”, preparata chiar de el :>.
Apoi am facut inca un lucru de pe lista noastra 🙂 si am mai vorbit putin, ca doar nu am vorbit destul un semestru intreg :)). Abia astept sa se intoarca mi amor, pana atunci am o noua colega de camera 😀 pe amiga (Andra that is).
bubye>:D<

 
Un comentariu

Scris de pe februarie 12, 2010 în filme, Povesti, Studentie

 

Etichete: , , , , , ,