RSS

Viata prin ochii lui Murphy

17 feb.

Nu stiu daca exista vreo lege a lui Murphy care spune „Daca se poate intampla, atunci probabil ti se va intampla tie. Cu cat e mai rau, cu atat sansele cresc. Spre ghinionul tau”. Si daca nu exista, ar trebui sa se inventeze o data cu mine. Pentru ca saptamana asta am trait cateva intamplari care mi se pareau desprinse din filmele cu oameni ghinionisti.
Sa incepem cu …luni (sau marti, nu mai stiu exact), cand am avut placerea (din nou) sa raman incuiata intr-un loc public. Daca anul trecut era in dusurile caminului si puteam intelege, acum a fost in toaleta unei respectate banci unde voluntariez momentan (a se citi sunt intr-un internship neplatit 🙂 ). Am ramas incuiata adica. Si mai mult de 5 minute am incercat zadarnic sa rasucesc incuietoarea, timp in care au inceput sa ma doara degetele si sa mi se inroseasca de la atata efort. Noroc ca aveam telefonul la mine si am putut face un apel de urgenta la colega mea, Alexandra, care a venit imediat si m-a sustinut moral. Dupa care o alta domnisoara draguta a sunat pe cineva sa vina sa ma scoata de acolo. Baiatul care s-a prezentat mi-a spus sa incerc sa rasucesc in timp ce imping usa, lucru pe care il tot facusem si pana sa vina el. Cu diferenta ca atunci mi-a iesit si am iesit de acolo vie si nevatamata. A venit el cu karma pozitiva intr-un sac si mi-a dat si mie putina. Iata deci cum poti iesi dintr-o toaleta in care ai ramas inchis. Cu voie buna.

A fost luni. Pentru ca ceea ce urmeaza sa povestesc a fost marti. Cand am plecat de la facultate, sa ajung la acelasi sediu mentionat mai sus. Cand am ajuns in statia de ratb, 91 pleca in graba. Dupa el a urmat un 92, pe care l-am privit cu suspiciune, pentru ca nu eram sigura daca nu cumva face dreapta la piata kogalniceanu sau o ia inainte pe bulevard, cum vroiam eu. Insa am intrebat pe un domn amabil, care mi-a spus ca autobuzul ajunge fix unde vreau si eu. Increzatoare, m-am urcat si am ajuns la rondul din piata kogalniceanu, unde a facut dreapta si a oprit, stand putin mai mult cu usile deschise. Timp in care am continuat sa ma uit suspicios si am vrut sa cobor, insa domnul cu pricina m-a asigurat ca aici au statie troleele, si dincolo unde ziceam eu autobuzele. Ca mai apoi, masina sa iasa de pe bulevard. Astfel ca am asteptat sa intoarca si am coborat din nou la piata kogalniceanu. Noroc ca urma cap de linie. Deja usor nervoasa, caci intarziam, m-am urcat intr-un 90 unde niste controlori simpatici au inceput sa ceara „legitmatiile de calatorie”. Intamplarea a facut sa ceara unei persoane care, evident, nu avea asa ceva in posesia ei. Dar mai era putin pana in statie, asa ca a tras de timp si cand s-au deschis usile a fugit. Problema era ca pe usile alea vroiam si eu sa ies. Si desi am intentionat sa ma duc sa ies pe la mijloc, m-am gandit ca nu are rost. Asa CA CU „ma scuzati, ma scuzati”, neauzita de controlorii care ramasesera si blocau usa, am ramas in autobuz. Dupa CE CEi doi s-au hotarat sa coboare in ultima secunda, fix cat sa mi se inchida mie usile in nas. In zadar am apasat eu butonul de deschis usile, autobuzul a plecat nestingherit mai departe. Am coborat deja in culmea furiei la urmatoarea statie si am privit „puzzled” in jurul meu, pentru ca nu stiam unde e statia in directia din care venisem (stanga). Am intrebat 2 persoane care mi-au spus ca era „putin mai incolo”, spre dreapta. Putin mai incolo, bine bine, dar eu nu vedeam nici o statie. Asa ca mi-am intors privirile spre stanga, sa vad ca autobuzele veneau de pe o alta strada cu care se intersecta cea pe care eram. Traseul era putin diferit. Noroc ca nu m-am mai luat, din nou, dupa spusele altcuiva si, nestiind oricum unde era statia si neavand rabdare sa stau dupa semafoare si alte lucruri la fel de stresante si mancatoare de timp, am luat-o usurel (ca un mic speedy gonzalez ce sunt) o statie pe jos, prin frig si vant. Si am ajuns, in sfarsit, dupa ce cele 10-15 min aproximate de mine devenisera 40. Iata deci cum te poti invarti „ca un c** intr-o caldare”, cum bine zice o vorba. Ca mine.

Reclame
 
2 comentarii

Scris de pe februarie 17, 2011 în viata urbana...

 

Etichete: , , , , , ,

2 răspunsuri la „Viata prin ochii lui Murphy

  1. Adriana Cosma

    februarie 18, 2011 at 1:42 am

    Mi se intamplau si mie din astea, nu iti face griji! Marti recuperai ziua de Duminica 13. 😀

     
  2. Rodica

    martie 16, 2011 at 12:51 pm

    Sa inteleg ca ai coborat la piata moghioros. Ei bine, daca da, atunci nu aveai cum sa vezi nici o statie „in dreapta” daca tu ai venit din stanga, statia care duce spre centru e tot in stanga… Si cat despre intrebat oamenii, dupa 10 ani de stat in bucuresti tot mai am nevoie sa-i intreb si primesc si eu astfel de raspunsuri dar mai mult, daca sunt eu intrebata de cineva cum ajunge nu-stiu-unde, de cele mai multe ori, fiind absorbita de gandurile mele, ii sugerez fie un drum ocolit, fie un drum cu 10 schimbari de masina, fie raspund: „acolo, in fata” aratand cu mana intr-o directie anume, fara sa precizez daca sunt 10 sau 100 de metri, daca trebuie sa treaca strada sau nu, sau daca in statia de masina se afla un chiosc de ziare perfect pentru a fi luat ca punct de reper. So, any questions?

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: