Pentru anul asta mi-am propus mai multe. Unul din lucrurile care e in fiecare an pe lista de “resolutions” si ajunge mereu “de luni”, “de luna viitoare”, “sa trec de sesiune…” etc este cel care suna ceva de genul “sa fac mai mult sport” (lucru nu foarte greu, avand in vedere cele 8+1 ore pe care le petrec la birou…ceea ce duce sportul la absolut zero).
Tot imi zic ca in loc sa iau scarile rulante sa urc pe cele normale…macar atat. Uneori ma tin de cuvant. Dar de cele mai multe ori nu.
Insa destinul, ridicand spranceana la incercarile mele nereusite de a-mi misca posteriorul pe ritmul unor activitati fizice (un pic de belly dance, un pic de tae-bo, care mai de care in colturi opuse ale capitalei, pana unde imi era lene sa ma deplasez)…s-a hotarat sa imi ofere pe tava o solutie. Am aflat de o sala care se afla la 5 min de caminul meu prin intermediul unei oferte de pe net…la un pret mai mult decat rezonabil (50 lei) si cu numar de sedinte nelimitate.
Asa ca am zis “Yes, please”. Astazi sunt fericita posesoare a 3 sedinte de aerobic…cu febra musculara avuta si pierduta. Banuiesc ca dupa ziua de astazi toate zonele care au scapat de sus numitele dureri musculare se vor trezi sa urle si ele … “CA CUm imi permit eu sa le pun la munca??”. Asa bine.
O sa incerc sa ma duc zilnic…si pentru prima data chiar cred ca o sa ma tin de cuvant. Chiar daca imi simt muschii cum tremura (de frica, nu de altceva) de fiecare data cand lucram sustinut aceeasi zona. Simt ca o sa imi multumeasca mai tarziu. Si mai cred ca Eu din viitor o sa multumeasca Eului din prezent pentru picioarele si abdomenul tonifiat (la care acum visez, insa eu din viitor se bucura de ele nestanjenita).
New year’s resolutions…partea I (sau despre cum am ales sa schimb ceva)
La multi ani!
Si asa a mai trecut un an. A fost unul bun, cu toate plusurile si minusurile. Sper ca la anul sa pot zice la fel, si anume ca a fost unul din cei mai buni ani ai vietii mele.
Ca o “new year resolution” imi promit ca o sa scriu mai des…dar pana atunci…petrecere frumoasa!
Va urez un an nou plin de impliniri si bucurii marunte, care sa va faca fericiti! Va doresc un an plin de iubire si intelegere, de prieteni adevarati si zile minunate.
Sunt sigura ca ne asteapta lucruri nemaivazute si vacante de vis…si nu uitati sa iubiti!
Happy New Year! 
Declaratie de dragoste
De fiecare data cand ma culc, vad in fata ochilor o declaratie de dragoste, scrisa, probabil, undeva in anul universitar 2009-2010. Ea spune simplu “Te iubesc, Sanzi!” (Sanzi! este scris pe urmatorul rand, asa ca imi lasa impresia unei semnaturi). Scrisul este mare si rotunjit, ca al unui copil care nu a invatat de prea mult timp sa scrie. Si asta il face sa para si mai inocent.
Ma intreb care este povestea acestor cateva cuvinte. Cine este Sanzi, si cine o iubea atat de mult incat s-a hotarat sa scrie asta pe mobila unei camere de camin. Ma mai intreb daca Sanzi inca mai este la fel de iubita ca acum 2 ani. Daca mai stie de ziua in care cineva a scris ca o iubeste. Sau poate Sanzi nici nu stie de existenta declaratiei. Poate ca cineva o iubea pe ascuns, si neputand sa ii spuna in fata, i-a scris asta pe rafturile de deasupra patului, astfel incat numele ei sa fie ultimul lucru pe care il vede inainte de culcare si primul lucru cu care se trezeste in gand de dimineata.
Asa ca as si eu ceva sa o intreb pe Sanzi:”Cine esti?”…
Despre cum inca cred ca fiecare are un drum in viata si cu putin noroc il nimeresti din prima
…sau ma rog, te intorci la ultima intersectie si o iei in sens opus. Cert e ca exista unii oameni si unele momente pe care sunt convinsa ca trebuia sa ii intalnesc/sa le traiesc.
Cred ca a trebuit acum un an sa merg la un interviu unde am fost chemata cu un an mai tarziu, cand am devenit mandra absolventa, pentru ca anul acesta nu as mai fi aplicat, din moment ce lucram deja in alta parte. La fel de sigura sunt ca trebuia sa o cunosc pe cea care mi-a fost colega 3 ani de zile, Adriana . Mai cred ca numele de Alexandru/Alexandra este de o importanta vitala in viata mea, desi nu sunt prea sigura despre sensul acestui lucru inca. Cred ca faptul ca m-am angajat la EA acum 1 an jumatate a fost momentul cheie in care a incetat sa imi mai fie frica de interviuri si in care am capatat incredere in mine.
Apropo de momente, de la o vreme incoace imi place sa privesc in urma si sa ma gandesc unde au fost “intersectiile” care m-au adus unde sunt acum.
Cum ar fi, tin minte momentul exact cand m-am hotarat sa nu mai mananc carne. Pentru ca am trecut pe langa shawormeria de langa camin si ma batea gandul sa imi iau si eu. And then, it hit me. Ceea ce mancam, fusese un animal, viu. Mai avusesem revelatia asta de mai multe ori, dar nu cu aceeasi intensitate. Si mi s-a strans stomacul. Cumva, cred ca este legat de faptul ca incepusem sa fac yoga si, cu toate ca “proful” nu ne-a impus in nici un moment vreo dieta alimentara, probabil ca ceva te facea sa fii mult mai empatic cu…well…universul in sine. Dar asta ar putea fi foarte bine doar o prostie si sa nu aiba nici o legatura.
Stiu momentele cheie care m-au adus in relatia in care ma aflu acum, unele cu 1 an inainte ca eu sa fi cunoscut persoana in cauza 
. Doar ca le voi pastra pentru mine.
Si mai cred, sau sper, ca voi scrie, candva, o carte.
Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga – Haruki Murakami
Cartile lui Haruki au darul de a te tine langa ele pana la ultima pagina. Cartea mentionata este insa, un fel de autobiografie, cu numeroase introspectii. Este o cale spre Murakami, scrisa in stilul sau inconfundabil. M-a facut sa il admir pentru perseverenta, pentru ca isi urma (si isi urmeaza) scopuri bine stabilite. Pentru ca eu, de nenumarate ori m-am apucat, ca si el, si de alergat, si de scris, dar nu am fost sub nici o forma de cursa lunga.
Exista un pasaj pe care as vrea sa il mentionez, referitor la alergatul intr-un ultramaraton (ceea ce inseamna o distanta de 100 km). Descrie aici o stare de intelegere profunda a existentei, care mi s-a parut asemanatoare cu starea de meditatie spre nirvana, descrisa prin tehnicile hinduse. Faptul ca alergatul era pentru el mi se pare adevarat doar prin prisma acelei experiente, pe care el o descrie schimbatoare, moment in care il paraseste pentru o scurta perioada pasiunea pentru jogging. E ca si cum ar fi atins un punct cheie al existentei sale, un tel despre care nu stia decat dupa ce l-a indeplinit. Un checkpoint vital, de unde nu se mai poate intoarce.
Nu a fost your ordinary (a se citi “bizzare”) Murakami novel. Dar mi-a placut. La urma urmelor, cum ar fi putut sa nu imi placa?
In alta ordine de idei, inca resimt efectele statului acasa…pentru care sunt profund recunoscatoare. Pentru ca mi-a readus bucuria de a citi .
Hartile prevestitoare – Michael A. Stackpole
Ca tot am avut timp sa o termin (despre aceasta carte e vorba in postul trecut) hai sa vorbim putin despre ea
In primul rand, este vorba de o trilogie. In al doilea rand, aceasta este a doua carte si nemira tot amana traducerea (publicarea) celui de-al treilea volum. Si, in ultimul rand, cumparati-le dar tineti-le in biblioteca pentru ca se termina minunat acest al doilea volum, si nu veti avea ce citi in continuare (decat daca puteti citi cartea in original, pe calculator – lucru pe care eu nu il pot face cu usurinta, plus ca pentru mine cartile in format original (aka hartie) sunt sfinte )
Primul volum, “Atlasul secret” este sensibil mai slab decat al doilea. Sau poate asa mi s-a parut mie, pentru ca l-am citit mult prea fragmentat. Si pentru ca nu mi-a potolit indeajuns setea de fantastic. Stackpole are un stil pe care nu l-as putea asemana cu nici un alt scriitor de fantasy pe care il cunosc. Cert este ca e ca o gura de aer proaspat, pentru ca e diferit. Nici macar nu pot spune cu ce. Poate pentru ca are intrigi politice diferite de .. Martin de exemplu. Pentru ca are creaturi care nu sunt nici elfi, nici dragoni…
Insa “Hartile prevestitoare” a avut de toate. A avut iubiri neasteptate, tradari, zei renascuti, puteri neasteptate. Personaje surprinzatoare si calatorii prin locuri fantastice. Profetii, calatorii pe taramuri necunoscute.
Este vorba despre familia Anturasi, cartografi cu puteri telepatice. Intr-o lume medievala, comertul (in special pe apa) este de o importanta vitala, astfel ca Anturasi sunt tinuti intr-un turn din care “seful tribului”, Qiro Anturasi, nu ii este ingaduit sa iasa nici macar cu ocazia aniversarii sale.
Cei doi nepoti ai lui Qiro, Keles si Jorim, sunt trimisi fiecare intr-o expeditie pe mare. Unul cauta taramuri necunoscute, iar altul pleaca in cautarea unei regine legendare, care a salvat lumea.
Apropo de salvarea lumii, zonele distruse si pustiite de magie dezlantuita mi-au adus aminte de distrugerea lumii din cartile lui Jordan.
Chiar asa, RAO, pe cand urmatorul volum?
Deci, ca sa incheiem, mi-a placut. Astept cu nerabdare urmatorul volum sperand ca pana atunci sa nu uit tot ce s-a intamplat in primele doua
Despre cum n-am avut internet si inca traiesc
Dupa cateva zile de concediu la mare m-am intors acasa. Unde am despachetat..am povestit..si m-am logat putin pe facebook (evident). Mi-am verificat email-ul, unde aveam nu mai putin de 150 de “scrisori” necitite. Insa soarta a avut alt plan pentru mine. Caci dupa numai o zi si ceva, am ramas fara internet. Domnii de la o companie care va ramane nedezvaluita (Romtelecom) nu au reusit nici dupa 4 zile (ce-i drept, 3 dintre ele libere prin lege) sa repare problema, care afecta o mare parte a orasului. Problema era cu reteaua de telefonie si implicit cu bunul nostru modem.
Drept urmare, concediul meu a fost si unul de la calculator, cu atat mai mult cu cat cu asta ma ocup si la serviciu. Lucru care a fost, de fapt, binevenit. Caci am reusit sa citesc mai mult de jumatate de ora fara sa ma opresc, lucru pe care nu il facusem de prea mult timp. De fapt, ajunsesem sa citesc doar in tren sa mai treaca timpul si cate 20 min maxim inainte de culcare, in zilele bune. Am terminat, asadar, o carte inceputa acum vreo 2 luni.
In rest, nu pot spune cu siguranta cum s-au scurs zilele de acasa. S-au dus incet, si parca totusi prea repede. Cert e ca timpul trece altfel. Mai calm, mai senin. Pentru o clipa m-am simtit din nou intr-o adevarata vacanta de vara. Dar…cruda realitate mi-a facut cu ochiul. Am ajuns inapoi in camera de camin. Si maine…back to work!
…
Timpul trece prea repede. Se termina facultatea…Si asta ma face sa ma gandesc din nou ca…
Nu stiam acum un an sau 2 unde voi fi, ce voi face si unde voi lucra. Ca voi fi angajata in 3 locuri diferite inainte sa termin facultatea. Ca unele persoane pe care le-am cunoscut intamplator imi vor influenta viata si imi vor intra incet dar sigur in suflet…
Ca unele greseli le recunosti dupa mult timp dupa ce le-ai facut.
Ca desi regretele nu isi au niciodata rostul, e inevitabil sa le ai.
Ca exista un timp potrivit pentru orice si daca ai facut o greseala pe care o poti repara, poate ca doar atunci esti pregatit pentru tot ce implica o schimbare.
Ca a da o a doua sansa nu e o dovada de slabiciune si vei intelege asta cand o vei trai pe pielea ta.
Ca unii oameni te pot surprinde neasteptat de placut, daca reusesti sa ignori piticii din propriul cap.
Ca sa o iei razna e ok, iar sa recunosti asta este minunat.
Ca ai tot dreptul sa razi, sa nu dormi, sa dormi o zi intreaga. Sa te stresezi, sa stai degeaba, sa iesi sa dansezi, sa cunosti oameni si sa uiti cum ii cheama.
Ca trebuie sa intelegi ca timpul curge intr-o singura directie si uneori, rareori, se opreste in loc si te lasa sa te bucuri de … tot.
Despre cat imi place sa primesc lucruri gratis
Foarte mult.
In principiu, am primit de-ale gurii (si nu numai) de la tot felul de campanii – noii biscuiti Tuc, noii biscuiti…am uitat cum le zice (unii f buni cu cereale, pe care se presupune ca ii mananci de dimineata), o cana – semi-termos de la jacobs 3 in 1, un demachiant de la o firma care nu imi vine acum in minte, jacobs kronung – cafea, o sticla de 0,5 de la noul ceai verde de la lipton (?? cred). Am mai primit o ciocolata alba care nu a fost prea buna, din nou nu mai stiu de la ce firma, pentru ca am participat la un sondaj referitor la cafele (studiu de piata, am gustat din 2 tipuri de cafele inca neiesite si trebuia sa raspund la muuulte intrebari).
Si, ieri, pentru ca nu mai primisem nimic demult, de la Activia, cu ocazia noului iaurt de seara, o aparatoare pentru ochi (nu stiu exact cum le spune, au domnisoarele prin filme, sa le apere ochii de lumina cand dorm).
I love free stuff!!!
Primavara…
A venit primavara. Atat de repede si la fel de capricioasa ca intotdeauna. De ce primavara, desi este anotimpul reinnoirii, ma face uneori atat de melancolica?
Soarele ma face sa imi amintesc de vremuri in care puteam sta afara, nefacand nimic, fara sa am remuscari. Imi aduce aminte de vremuri cand nu eram toti imprastiati prin tara si ne trebuia o jumatate de ora sa ne putem intalni, nu o jumatate de an.
Ne chinuim mereu sa tinem legatura, sa pastram ceva constant in vietile noastre. Insa nu reusim. Pentru ca mai devreme sau mai tarziu, totul se schimba.
